Morţile „subite“ din Spitalul Judeţean, cercetate de Parchetul Târgu Jiu

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu s-a autosesizat într-un al doilea caz de culpă medicală în Spitalul din Târgu Jiu. Este vorba de decesul rovinăreanului diagnosticat greşit cu zona zoster de un medic din Secţia de Dermatologie a Spitalului din Târgu-Jiu, deşi bărbatul fusese înţepat de o insectă. Procurorii vor să afle cauzele şi împrejurările în care a survenit moarte gorjeanului. Despre nenorocirea abătută asupra familiei Tulic din Slivileşti nu mai e nimic de spus după ce fata de 17 ani a murit înainte să fie operată de amigdalită.

În condiţiile în care Colegiul Medicilor şi conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu nu se implică prea mai mult în aflarea cauzelor subite în care a decedat Raluca Tulic sau diagnosticul greşit pus unui rovinărean care în cele din urmă a decedat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu face cercetări. Dacă în cazul tinerei de 17 ani din Slivileşti care a decedat în secţia de ORL, Parchetul a fost sesizat atât de familia fetei cât şi de Ministerul Sănătăţii, în cazul rovinăreanului diagnosticat greşit de medicul Liliana Constantinescu, Parchetul s-a autosesizat din presă. „Ne-am autosesizat şi facem cercetări cu privire la cauzele decesului bărbatului din Rovinari, diagnosticat cu zona zoster  la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu şi care a decedat la Spital Matei Balş din Bucureşti”, a declarat Laurenţiu Grecu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

DSP aşteaptă finalizarea anchetelor

Cu două decese din cauza neglijenţei medicilor gorjeni, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj aşteaptă finalizarea anchetei pentru a se decide ce măsuri vor fi luate. „Colegiul Medicilor a deschis anchete în cele două cazuri, aşteptăm şi rezultatele de la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici şi în baza acestor rapoarte vom lua măsurile care se impun în fiecare caz”, spune Elena Piţian, purtător de cuvânt DSP Gorj.

ALT CAZ-

Şi bătrâna de 73 de ani care a ajuns la Spitalul Judeţean de urgenţă din Târgu-Jiu şi a intrat în comă după ce i s-a administrat o doză prea mare de sânge şi plasmă a decedat.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: