Moş Crăciun vine cu sacul plin la copiii din Turburea

Aproximativ 1.500 de pachete cu produse de sărbători vor fi distribuite copiilor din comuna Turburea, dar şi persoanele nevoiaşe din localitate. Moş Crăciun a fost generos anul acesta, spune primarul Ion Bîrcă, care a precizat că valoarea unui pachet este de 40 de lei.

Administraţia locală din Turburea a pregătit plase cu dulciuri, sucuri, fructe, bomboane şi alte produse specifice sărbătorilor de iarnă, atât pentru copiii care studiază la unităţile de învăţământ de pe raza comunei, cât şi pentru nevoiaşii din localitate, persoanele cu dizabilităţi şi bătrânii singuri. În total, 1500 de pachete.

Circa 600 de pachete vor ajunge la şcolari şi preşcolari. Unii copii le-au primit deja, în cadrul serbărilor organizate în şcoli.

Cert este că până la finalul acestei săptămâni, toate darurile vor ajunge la beneficiari, spune primarul Ion Bîrcă. „Valoarea unui pachet este de 40 de lei. Este mai mare comparativ cu anul trecut. Este o plasă foarte plină, cu produse de calitate. Dăm la copiii de la şcoală, miercuri au avut o serbare cei din centru, joi vor face cei de la Poiana. Restul de pachete, ne rămân undeva la 900, le vom da la persoanele nevoiaşe din comună, persoane în vârstă, persoanele cu handicap; la toţi o să le dăm câte un pacheţel. Am vrut să le aducem o bucurie. De fiecare dată, în fiecare an şi de orice sărbătoare care a fost, am încercat să ne facem datoria, ca instituţie, să se vadă că avem apreciere faţă de oameni”, a declarat Ion Bîrcă, primarul comunei Turburea.

Vizualizări: 623

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: