Motru, zece zile fără agent termic. Pierderi uriaşe!

Uzina de termoficare din Motru vrea să oprească timp de zece zile furnizarea de apă caldă, pentru a face reparaţii care să ducă la reducerea pierderilor din reţea. În cele zece zile, circa 90 de salariaţi îşi vor lua concedii de odihnă.

Directorul Uzinei de Agent Termic şi Alimentare cu Apă (UATAA) Motru a înştiinţat primăria din localitate cu privire la faptul că va întrerupe furnizarea agentului termic în perioada 1-10 octombrie. Societatea explică într-un document de ce este necesară oprirea cazanului.

Potrivit documentului, sunt spărturi în reţeaua de transport subterană, fiind identificate mai multe puncte unde acestea s-ar fi produs. O altă problemă este aceea că apa intră în reţea la 59 de grade Celsius, de la peste 70 de grade Celsius când era atunci când instalaţia funcţiona corespunzător. Documentul mai arată şi că au crescut consumurile de energie electrică, gaze naturale, apă brută şi apă tratată, ceea ce înseamnă costuri mai mari.

„Pentru a interveni în canalul termic este nevoie de răcirea acestuia, golirea de apă a întregii magistrale şi remedierea spărturilor sau schimbarea unor tronsoane de ţeavă magistrală în cazul în care grosimea acesteia este mult sub grosimea exploatării în siguranţă”, se arată în documentul UATAA Motru.

Conducerea uzinei a precizat că are pe stoc cantităţile de ţeavă necesare efectuării reparaţiilor pe care şi le-a propus, dar şi că în prezent are „pierderi masive de agent termic”.

Vizualizări: 2,695

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: