Mutare inspirată a lui Flavius Stoican, victorie în ultimul minut de joc

ACS Viitorul Târgu Jiu a reuşit să se impună cu greu în meciul cu CSM Slatina după o schimbare făcută de Flavius Stoican cu un minut înainte de final. Nou intratul Luduşan a reuşit să înscrie în minutul 90 şi a adus primele puncte echipei sale.

Ultimul meci al etapei a 2-a a noului sezon al Ligii 2 a avut loc marţi după-amiază, la Târgu Jiu, pe stadionul Municipal. De la ora 17:00, s-au întâlnit ACS Viitorul Târgu Jiu și CSM Slatina, formaţii care au început cu stângul acest campionat, în prima etapă pierzând acasă.

Gazdele au deschis scorul destul de repede, în minutul 13 când Alex Băican a înscris cu o lovitură de cap, după un corner de la partea dreaptă.

Elevii lui Flavius Stoican nu s-au putut bucura foarte mult de avantajul de pe tabelă pentru că din minutul 18 scorul a devenit 1-1. CSM Slatina a revenit în joc rapid prin golul marcat după ratarea lui Vasile Gheorghe care a executat un penalty, mingea respinsă în faţă de Roberto Bodea ajungând la Cătălin Doman, care, fiind pe fază, a înscris și a restabilit egalitatea. Din acel moment ACS Viitorul a alergat întregul meci după golul victoriei care a venit abia în ultimul minut al jocului.  Trimis pe teren în minutul 89, Andrei Luduşan a reuşit golul victoriei în minutul 90 cu un şut de la 16 metri.

ACS Viitorul reuşeşte astfel prima victorie din noul sezon, după ce a disputat două meciuri consecutive pe teren propriu.

Vizualizări: 888

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: