Muzeul din Târgu Jiu a împlinit 120 de ani
Câteva zeci de oameni de cultură, cercetători, geologi şi muzeografi din toată ţara au participat ieri la un simpozion naţional organizat cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la întemeierea Muzeului Judeţean Gorj. Dezbaterile se vor încheia vineri, 18 iulie.
Simpozionul a fost structurat pe patru secţiuni: geologie, arheologie preistorică, antică şi medievală, istorie şi etnografie. La ceas aniversar, şeful Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, Dumitru Hortopan, a spus ce dorinţe are în ceea ce priveşte unitatea, pentru următorii ani. „Ne dorim să restaurăm toate obiectivele care merită restaurate la nivelul judeţului. Vorbim de casa Moangă- Pleşoianu de la Săcelu, Cula Şiacu de la Slivileşti şi Casa Ion Popescu Voiteşti. Mi-aş mai dori să aparţină de muzeu Cula de la Groşerea, care este într-o avansată stare de degradare. Acestea sunt zestrea noastră identitară. Ne definesc”, a declarat Dumitru Hortopan, directorul muzeului.
Cercetătorii din ţară au putut cu ocazia acestui simpozion să discute despre reuşitele pe care le-au avut de-a lungul vremii. „Acesta e un prilej pentru noi toţi de a comunica şi de a face cunoscute descoperirile noastre şi asta se va întâmpla şi aici în următoarele două zile. Acest muzeu a fost renovat şi reamenajat astfel încât i s-a dat o nouă faţă şi o nouă posibilitate de expunere a vestigiilor din acest judeţ”, a spus Gabriel Crăciunescu, arheolog din Drobeta Turnu-Severin.
Noi achiziţii
Muzeul Judeţean Gorj se va „îmbogăţi” anul acesta cu noi achiziţii. Vor fi adăugate la colecţia muzeului obiecte precum: darac de lână, două costume populare, câteva lăzi de zestre. Provin din localităţi precum Samarineşti, Runcu, Sâmbotin sau Schela. Obiectele au fost realizate în urmă cu 60-80 de ani.