Pe vremea când MIG-urile rusești încă nu arau ogoarele naționalizate, un singur obiect zburător cutreiera cerurile patriei. Era Căpitanul Evident. Născut în România (jud. Olt), acest supererou fabulos reprezenta chintesența țăranului român îmbrăcat cu mantie, tricou strâmt cu literă pe el și slip peste egări: era hâtru, făcea pe deșteptul și, în simplitatea lui, era guvernat de o aroganță maximă. Superputerea Căpitanului Evident era știută de tot satul: zbura de colo-colo prin comună și remarca cu voce tare și gravă chestii absolut evidente pentru toată lumea. Nu, faptul că zbura nu era superputere. Era un cadou primit la o onomastică. Credeam că-l cunoaștem bine pe Căpitanul Evident, dar puțini știm că el a contribuit decisiv la compunerea uneia dintre cele mai frumoase melodii popularo-lăutărești pe care o cîntă bețivii din toată lumea, undeva între a cincea bere (etapa muzică ușoară românească de rahat) și-al patrulea pahar de whiskey (etapa Fărâmiță Lambru).

Întâlnirea dintre Căpitanul Evident și Rapsodul Popular avea să fie istorică, deși porni de la o banală bătaie cu jumătăți de sticle în birtul din Cojgărei. Cînd Căpitanul Evident îl pocni în moalele dovleacului pe Rapsodul Popular cu o sticlă de vișinată 0,75, acesta scoase un înduioșător ”Of-of-of-oooof!”. Căpitanul Evident punctă imediat, glorios:

- Ai folosit un refren popular ca să-ți exprimi durerea.
- Exact. Te pricepi la muzică populară? zise Rapsodul Popular cu sîngele curgîndu-i șiroaie pe urechi în timp ce fața i se lumina.
- Mănânci, calule, ovăz?
- Minunat. Mă chinui de luni de zile să fac o piesă și nu-mi iese. Am auzit prin sat c-ai fi supererou. M-ajuți?
- De asta sînt aici.
- Deci am așa: în primul vers vreau să spun cum e dealul și cum e valea.
- Păi… Dealul e deal, zise Căpitanul Evident ridicându-se țanțoș în picioare, cu mâinile încrucișate la piept, în timp ce acordeonistul satului îi punctă replica cu un sol minor.
- Genial, genial. Și atunci valea ce-i?
Căpitanul Evident se așezase, dar se ridică din nou pe același acord de acordeon:
- Și valea-i vale.
- Oau! Căpitane Evident, era atît de ușor! Cum de nu m-am gândit? Înțelepciunea populară rezidă în simplitate.
- Simplitate, adică lucruri pe înțelesul tuturor.
- Da. Dar ia zi-mi, Căpitane… Noi avem o chichiță în refrenurile autohtone… Trebuie să zicem ceva și de muiere. Deci mîndra… Mândra cum e?
- Mândra-i mândră (se ridică din nou în picioare pe sunetul caracteristic deja).
- Până când?
- Hmmm, lasă-mă să mă gândesc…
Și se gândi.