Naţionala României a câştigat cu doi panduri în teren

În sfârșit românii mai știu să și câștige! Naționala care bătuse doar Luxemburgul în această toamnă, a învins și una din echipele care vor merge la EURO 2012, Grecia. Tricolorii s-au impus cu 3 la 1 prin golurile lui Torje, Tănase și Chipciu. Pintilii și Chiricheș au pus și ei umărul la victorie.

Cei mai bine văzuți panduri, Pintilii şi Chiricheş, au mai bifat o selecţie la naţionala României. De data asta una cu succes, după 3 la 1 cu Grecia la Altach în Austria.

Doi panduri tricolori

Căpitanul pandurilor, Mihai Pintilii a fost din nou titular în echipa lui Pițurcă, la fel ca în meciul cu Belgia. Contra Greciei a ieșit la pauză după o evoluție sigură, cu câteva recuperări utile la mijloc dar fără să iasă în evidență. E și greu să facă asta de vreme ce la națională nu are același rol ca la Pandurii și joacă într-un sistem diferit. Vlad Chiricheș în schimb a fost rezervă în partida cu elenii. A intrat în cele din urmă pe teren în ultimele 30 de minute în locul lui Găman și s-a achitat bine de sarcini. A făcut un fault care l-a costat un cartonaș galben dar în rest a blocat bine puținele tentative de atac ale grecilor. Ca o comparație putem spune că Chiricheș nu a mai jucat perfect ca în meciul cu Franța dar nici nu a mai greșit ca în cel cu Belgia. Viitorul fundaș al Stelei are toate șansele să rămână în vederile lui Pițurcă și să fie titular în campania pentru Mondiale.

Voiculeț, în așteptare

Claudiu Voiculeț vrea și el să ajungă printre tricolori dar nu a fost sunat de nimeni de la națională. ”Cheia e la domnul Pițurcă”, spune mijlocașul pandurilor. Grigoraş l-ar vrea pe Voiculeţ la naţională dar Piţurcă n-are ochi pentru el. ”E mai bun decât Cociş”, spune antrenorul pandurilor despre jucătorul asmănat cu un giuvaier de fostul antrenor al pandurilor, Ionuţ Badea. ”Nu vreau să vorbesc acum de naţională, de naţională vorbeşte domnul Piţurcă. Ca orice jucător și eu sper să ajung acolo dar asta nu depinde numai de mine. Nu pot vorbi acum de naţională, să ne vedem de meciurile pe care le mai avem aici şi vedem ce va mai fi”, spune mijlocașul cheie din angrenajul lui Grigoraș.

”Noi ne-am propus opt puncte din cinci meciuri dar cel cu Galaţi s-a dus. Acum sperăm la şapte puncte din partidele care au mai rămas până la finalul turului.”

Claudiu Voiculeț, Pandurii

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: