Naţionala Under 18 va avea adversari puternici şi în 2020

Daniel Oprescu, selecționerul naţionalei Under 18 ani a României consideră că EURO 2021 va fi o oportunitate extraordinară pentru generaţia de tineri pe care o are acum la pregătire. Printre tinerii care compun lotul naţional U 18 se numără şi târgujianul Ovidiu Rasoveanu,  jucătorul de 17 ani al celor de la Pandurii Târgu Jiu care a fost convocat recent la lot.  

Naționala Under 18 a României a participat la începutul lunii decembrie la un turneu de pregătire în Portugalia unde adversari au fost Portugalia, Spania și Turcia. Cu 4 puncte acumulate în aceste jocuri, tricolorii au încheiat competiția pe poziția secundă  după o serie de jocuri foarte bune, unele pierdute nemeritat în minutele de prelungire. Între jucătorii  convocaţi la această acţiune a naţionalei României s-a aflat şi un fotbalist al echipei Pandurii, Ovidiu Rasoveanu, jucător de doar 17 ani care a evoluat în majoritatea meciurilor disputate de echipa din Târgu Jiu în turul acestui sezon. Această generație formată din juniori născuți în anul 2002 va participa la Campionatul European Under 19 pe care România îl va găzdui în 2021.

Antrenorul naţionalei Under 18, Daniel Oprescu,  a vorbit pentru frf.ro despre meciurile de la acest  turneu din Portugalia: „Au fost meciuri grele împotriva unor naționale foarte bune. Am întâlnit adversari cu două stiluri diferite. Dacă Portugalia și Spania au mizat pe posesie prelungită, construcție începută de la portar, Turcia a insistat cu multe mingi lungi direct pe oamenii de atac. Au fost teste utile pentru că ne-am putut dezvolta jocul în fața unor stiluri total diferite. Am avut în mână Portugalia, pe care am condus-o cu 2-1 până în finalul prelungirilor. Este totuși important că băieții au fost receptivi la tot ce am lucrat împreună în această perioadă. Și au realizat că doar cu disciplină tactică și disponibilitate la efort cel puțin la fel de mare ca a adversarilor putem să ne batem cu oricine”.

Despre participarea la EURO 2021, tehnicianul spune că va fi o oportunitate mare pentru tinerii jucători ai  acestei selecţionate: „Este o oportunitate extraordinară pentru toți acești jucători, iar ei sunt conștienți. E o bucurie, dar și o responsabilitate. Poate fi și un pas important spre următorul nivel în cariera lor. M-am bucurat să îi aud vorbind despre participarea la turneul final. Vom fi pregătiți pentru a reprezenta cu succes România la EURO. Vom avea meciuri puternice în continuare. Doar așa putem crește, înfruntând adversari de calibru. Eu, personal, la fel ca toată lumea, am așteptări mari de la această generație, una talentată. E important ca la startul EURO, peste doi ani, să fim în cea mai bună formă”.

Anul viitor, tricolorii vor participa la mai multe acțiuni de pregătire iar 2020 va fi un an plin în care naţionala Under  18 va întâlni Franța, Israel, Serbia şi Finlanda, iar România va găzdui un turneu la care vor participa Anglia, Germania şi Portugalia.

Vizualizări: 667

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: