Ne-a părăsit şi Valentin Taşcu

Lumea universitară şi artistică din Gorj este în doliu după ce poetul Valentin Taşcu a încetat din viaţă. Artistul care în trecut a fost şi decan în cadrul Universităţii Constantin Brâncuşi a trecut în lumea celor drepţi din cauza unor probleme de sănătate. Surse apropiate acestuia afirmă că Taşcu s-a simţit rău la primele ore ale dimineţii şi a solicitat o ambulanţă, decesul său producându-se în drum spre spitalul judeţean. Eforturile medicilor nu au fost încununate de succes, aceştia nereuşind să îl readucă la viaţă pe artistul trecut în nefiinţă

Poetul Valentin Taşcu s-a născut în 23 ianuarie 1944 la Petroşani şi, deşi şi-a făcut studiile universitare la Cluj, a preferat să se stabilească în ultimii ani în inima Gorjului, pentru că aici găsise iubirea vieţii sale. Fostul decan a fost aşteptat ieri degeaba pe holurile universităţii de către studenţii săi, ultimul curs urmând să fie ţinut de către Taşcu în ceruri. Vestea morţii sale a cutremurat lumea artistică, numeroase mesaje de condoleanţe fiind exprimate mai ales pe paginile de internet prin intermediul cărora poetul îşi publica o parte din creaţii.

Fostul profesor universitar era extrem de supărat în ultima vreme pe faptul că jurnaliştii nu îşi găsesc timp pentru a consemna şi alt fel de informaţii decât cele care sunt bune de pus pe prima pagină. Întâmplător sau nu, cu câteva zile în urmă Taşcu ne declara că într-o bună zi va şti cum să capteze interesul ziariştilor şi pentru ideile pe care el le promova. „Ştii ce-o să vă fac- O să vă dau telefon la câţiva şi o să spun că fac eu o nebunie la universitate, că-mi dau foc sau sparg ceva pe acolo şi sigur o să veniţi toţi grămadă atunci şi eu o să vă citesc o poezie. Ce zici-”, a fost ultima întrebare la care Taşcu nu a căpătat răspunsul pe care şi-l dorea.

Şi totuşi, pentru a zice ceva, lăsăm vorbele poetului să dea răspunsul pe care poate că acesta l-ar fi meritat când încă era în viaţă. «RENUNŢĂ – nu mai e timpul/ şi nici nu prea mai este timp;/ totul e repede, curge, urcă,/ mai bine coboară/ şi eu doar „mă-ntunec“. Renunţă să mai fii altfel decât singur,/ căci nici nu mai există un alt fel de-nsoţire./ În general renunţă,/ e mai bine, mai cald, mai plin de nimic. Şi totul/ astfel aşezat produce somn/ şi somnul monştri produce. Din nou/ e linişte pe deal – un clopot, ultimul,/ s-a înecat în foc”.


Volume publicate:


“Incidenţe” (critică literară, 1975, Editura Dacia), “Presa literară românească din Transilvania până în 1918” (istorie literară, 1980, Editura Dacia, în colaborare cu Mircea Popa), “Alexandru Cristea dincolo de alb şi negru” (critică de artă, Editura Dacia, 1979), “Dincoace şi dincolo de “F”” (monografie despre Dumitru Radu Popescu, Editura Dacia, 1981), “Paul Sima” (critică de artă, Editura Dacia, 1982), “Poezia poeziei de azi” (critică literară, Editura Junimea, 1985), “Dimineaţa amurgului” (poezie, Editura Clusium, 1994), “Şcoala morţii” (poezia, Editura Clusium, 1997), “Defăimarea bătrâneţii” (poezie, Editura Albatros, 1998), “Elogiul tinereţii” (poezie, Editura Apostrof, 2000), “Istoria culturii şi civilizaţiei” (Târgu-Jiu, 2001), “Ritm vertical” (teorie literară, studii de versificaţie, Editura Univers enciclopedic, 2001), “Studii literare” (Editura Clusium, 2002), “Tratat despre iubire” (verseuri, Editura Cartea Românească, 2003), “Elogii” (eseuri, Editura Clusium, 2003); “Istoria presei româneşti din Transilvania” (ed. a doua, revăzută şi adăugită, Editura Tritonic, Cluj-Napoca, 2003) “Miluta” (roman, Editura Clusium, 2004); “Între cultura mormintelor şi "civilizaţia" războaielor (Editura Clusium, 2004)”, “Modelul renascentist şi arhitectura brâncovenească” (Editura Clusium, 2006); “Târgul de dulce, poezii” (Editura Clusium, 2006); “Portrete şi itinerarii plastice” (Editura Clusium, 2007).

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: