Negocierile pentru CCM, sistate până pe 8 ianuarie

Negocierile pentru contractul colectiv de muncă din Complexul Energetic Oltenia au fost sistate până pe data de 8 ianuarie, a anunţat liderul sindical Marin Golea. Acesta a precizat că la ultima rundă de discuţii ce a avut loc ieri s-a luat decizia formării unei comisii cu mai puţini membri, care vor lucra în aceste zile pentru găsirea unei soluţii de a armoniza salariile în companie. Soluţia va fi prezentată în şedinţa din 8 ianuarie.

Liderul Sindicatului „Minerul“ de la Sucursala Rovinari, Marin Golea, a declarat că ieri a fost ultima zi de negociere a CCM-ului în actuala comisie. Potrivit acestuia, o comisie redusă, formată din câţiva lideri de sindicat şi directorul economic al companiei Daniel Pităroiu, va continua discuţiile şi în perioada sărbătorilor. „Am făcut o convenţie cu administraţia şi am întrerupt negocierile până pe 8 ianuarie, dar va fi formată o nouă comisie, redusă, dar cu oameni  care au mai negociat şi ştiu ce trebuie să facă. Din această comisie voi face parte eu, Constantin Mitrescu, Gheorghe Etăgan, Adrian Marciuc şi Ursu (n.red-Marius Ursu) de la Termoserv, iar de la administraţie va fi domnul director economic Pităroiu. Trebuie să găsim soluţii pentru armonizarea drepturilor oamenilor“, a declarat Marin Golea.

Aceste soluţii vor fi prezentate pe 8 ianuarie. Tot după Sfântul Ion revin la serviciu şi salariaţii Complexului Energetic Oltenia.

Termenul de finalizare a acestor negocieri fusese stabilit 22 decembrie, însă discuţiile au fost tergiversate şi pentru că bugetul prezentat acum o săptămână de administraţia CEO indica pierderi salariale majore, lucru pe care sindicaliştii nu l-au acceptat.  

Vizualizări: 167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: