Nereguli la chioşcurile de lângă şcoli

Începutul de an şcolar a mobilizat şi comisarii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Gorj, care au verificat mai multe societăţi care comercializează rechizite şcolare şi uniforme. Comisarii nu au trecut cu vederea nici chioşcurile din apropierea unităţilor de învăţământ. Cum era de aşteptat neregulile nu au întârziat să apară şi au fost aplicate amenzi contravenţionale de  peste 31.000 de lei.

Comisarii au controlat un număr de 23 de operatori economici din Rovinari, Târgu-Jiu, Motru şi Bumbeşti-Jiu care comercializează rechizite şi uniforme şcolare, valoarea totală a mărfii verificate fiind de peste 7.900 de lei. Au fost găsite nereguli la 21 de societăţi şi s-au aplicat amenzi în valoare de 25.800 de lei. “Controlul a scos în evidenţă următoarele neconformităţi relevante: comercializarea de rechizite şi uniforme fără elemente de identificare sau etichetate incomplet, informaţiile de pe etichetele produselor nu erau scrise în limba română şi  neafişarea în mod vizibil  a denumirii unităţi de activitate al societăţii pentru care operatorii economici erau autorizaţi să funcţioneze“, a declarat Daniela Michi

Produse expirate în chioşcurile de la şcoli

În această perioadă au fost verificate şi unităţile care comercializează produse alimentare în unităţile din incinta unităţilor de învăţământ. Un număr de 11 societăţi au primit vizita comisarilor  care au aplicat amenzi de aproximativ 5.200 lei. ”Controlul a scos în evidenţă următoarele deficienţe, şi anume comercializarea de produse alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită,  biscuiţi, ciocolată, napolitane, băuturi răcoritoare în cantitate de 82 bucăţi în valoare de 130 lei, preţuri şterse, greu de citit, într-o unitate de comercializare verificată se fuma şi neafişarea orarului de funcţionare“, a mai declarat Daniela Michi.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: