Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Neubert şi Paligora, la Pandurii!

Thomas Neubert, cel mai bun preparator fizic din Liga I, şi medicul care a lucrat la Steaua timp de 10 ani, Radu Paligora, au fost ieri la Târgu Jiu. Presa sportivă scrie că cei doi vor fi angajaţi de Pandurii, informaţia fiind însă dezminţită de preşedintele Narcis Răducan. „Mă simt obligat să fac unele precizări, în urma vizitei la Târgu Jiu al lui Thomas Neubert si Radu Paligora la invitatia mea si al lui Edi Iordănescu. Trebuie ştiut faptul ca avem o colaborare foarte strânsă deja în ceea ce priveşte linia de vitaminizare şi medicamentaţie cu Thomi şi de asemenea, toate cazurile medicale complicate în ultimele 6 luni, sunt asistate mai mult sau mai puţin de Dr. Paligora, unul dintre cei mai buni din România. Ne revedem cu plăcere cu fiecare ocazie. Deocamdată atât timp cât fac parte din staff-ul lui Reghekampf, un alt prieten foarte bun al nostru, nu s-a pus problema unei colaborări pe termen mediu şi lung. În viitor dacă va exista această oportunitate,va fi făcută pe o cale oficială şi cu un contract foarte corect determinat”, a spus Narcis Răducan.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Ultima ora:

Citește și: