Aseară, zeci de motreni au ales să-şi facă cumpărăturile la supermarketul din localitate. Au făcut, aşadar, o coadă mare la singura casă. Am fost acolo, yeah!

Când mi-am exprimat nedumerirea în privinţa numărului suspect de mare de cumpărători activi (adică nu părea nici unul să stea la coadă ca să cerşească ţigări sau să ceară vânzătoarei un foc), o prietenă care încă e obligată să trăiască în oraş îmi explică: “Au luat banii pe 10, de aia e aglomerat”. Şi totuşi, intrăm vitejeşte, cu coşul înainte.

La raionul de mezeluri, o doamnă corpolentă se apropie cu o figură vinovată de tejghea şi spune, suficient de tare cât s-o aud, vînzătoarei:

-                   Mai puneţi-mi, vă rog, cinci cârnaţi de ăia de bere, că pe ăia care-i luai înainte îi mâncai cât stătui la coadă*…

Am fost impresionat. Imediat, mi-am imaginat-o pe doamna grasă cu doar câteva minute înainte, luptându-se cu ea însăşi în timp ce-şi staţiona tancul ascuns în pantaloni, la coadă, cu punga de cârnaţi într-o mână. “Să mănânc unul, să nu mănânc?…”. Şi mereu ceda şi ajungea aproape de casă fără nici un cârnat, încă mestecând ultimul dumicat. De altfel, ar fi frumos ca grasa să fie acolo încă de la deschiderea supermarketului, tot mâncând cârnaţi la coadă şi revenind la “mezeluri” să-şi ia alţii de-o eternitate, ca o zgârietură grasă pe-un disc de vinil care repetă iar şi iar acelaşi sunet. În curând, când angajaţii supermarketului se vor hotărî să cheme presa, personajul va deveni o mare celebritate şi mii de fani înrăiţi vor veni să o vadă pe doamna grasă din Motru care cumpără cârnaţi şi îi mănâncă în drum către casa de marcat, de opt ani încoace.

* probabil vă întrebaţi dacă doamna a şi plătit cârnaţii pe care i-a îngurgitat stând la coadă. Mă întreb şi eu. Nu e exclus să-i fi mâncat cu tot cu etichetă, ca să distrugă probele.