Doctrina de dreapta este, prin definiție, una a oamenilor curajoși și siguri pe ei. Liberalismul este apanajul tipilor cărora le place pe cont propriu. Și, în mare parte, e foarte frumos așa. Cui nu i-ar plăcea? Comunismul, s-o spunem pe aia dreaptă (sic!), aproape că nu mai există. Ce, suntem nebuni? Popoarele libere și oamenii inteligenți au în sânge noțiuni ca proprietatea privată și libertatea individului, principiile de bază ale dreptei adicătelea, deci cum ar putea fi socotiți comuniști?

Din păcate, oamenii de dreapta cad, deseori, în extrema fanatismului. Sunt fanatici de dreapta. E drept, ei susțin că extrema dreaptă nu există și au un punct de vedere destul de valid (însuși fascismul evoluând dintr-un partid foarte socialist), doar că nu-și dau seama de un lucru: chiar ei sunt extrema dreaptă. Și e păcat. Oameni foarte citiți, foarte informați și foarte onești încep să se îmbolnăvească de paranoia și să vadă comuniști peste tot, ca americanii pe vremuri, în timpul Războiului Rece. Nu mai e chiar așa, monșerilor. Societatea de azi și-a însușit de la sine valorile elementare și importante ale dreptei și, scăpată astfel de comunismul care a fost, se subînțelege, exclus, a început să-și caute alt drum. Un drum în care am depășit paradigma stânga-dreapta, din simplul motiv că stânga (cel puțin stânga aia din manuale, cu statul, cu controlul etc.) nu mai există. E inutil, așadar, să ne întrebăm dacă protestatarii de la Universitate sunt comuniști sau capitaliști. Sunt de toate. Eu am văzut un banner (celebru pe internet) cu ”Jos capitalismul!” și apoi unul cu ”Jos comunismul!”, la mică distanță. Se alintă și ei, nu vă supărați. Simple sloganuri fără sens. Ce contează ce sunt, de fapt?

Dar nu, fanaticii de dreapta continuă să vadă comuniști. Știți cine e comunist, mai nou? Obama! Serios, chiar așa zic. E drept, o spun și republicanii din America, dar ăia mai fanatici și mai nebăgați în seamă. Păi, dacă Obama e comunist și el a câștigat alegerile în cea mai avansată și mai democratică țară din lume, noi ce să mai înțelegem? Că așa-zisul comunism e bun, nu? Uite, eu aș vrea să fiu comunist ca Obama, de pildă. Doar că, dacă Obama e comunist, atunci Kim Jong Il și Iliescu ce dracului mai sunt?

Și se mai plâng de o treabă capitaliștii ăștia veroși, dar așa, mai în particular, la câte o bere: se plâng că ”comunismul” vinde. Că manipulează. Că e sexy. Că Hollywood-ul (pe care ei îl văd eminamente comunist) încearcă să inducă această doctrină mișelească tuturor privitorilor, adică întregii lumi. Că lumea e de fapt orbită de această conspirație comunistă mondială. Serios, chiar așa zic, și nu-i nici unul internat. Ei bine, pe undeva au dreptate. Hollywood-ul, comunist sau nu (deși mie îmi pare cea mai capitalistă industrie, dar mă rog), e într-adevăr foarte sexy. Dar nu e atât de Hollywood-ul sexy cât sunt ei, capitaliștii absoluți, vorba americanului, ”major turn off”. Adică ei sunt dezexcitanți de-a dreptul, cu ideile lor conservatoare și fumate. Nu cred în teoria evoluției dreptacii ăștia, imaginați-vă! Adică e OK să crezi în Dumnezeu, dar totuși s-o spui așa, obtuz și fără dorința de a dezbate, că Dumnezeu a creat în șapte zile tot ce vedem pe-aici pe Pământ (chit că noi am apărut la niște milioane de ani după dinozauri), este, într-adevăr, o chestie care n-o să se vândă prea bine niciodată, dacă o prezinți ca un fapt, nu ca pe niște povești pline de morală (vezi biblia și religia în general). Iar dacă nu putem vinde ceva, la ce bun să mai fim capitaliști?