Noapte grea pentru salvamontiștii gorjeni. Intervenții în plin viscol!

A fost o noapte solicitantă pentru salvatorii montani din Gorj. În plin viscol, au fost solicitați, noaptea trecută, la trei situații de urgență. Un bolnav cu probleme cardiace a fost transportat la spitalul din Novaci cu ambulanța Salvamont. Au mai fost chemați să ofere ajutor și unui copil de trei ani, cu febră. 

Primul apel a fost pentru o persoana cu grave probleme cardiace. A ajuns in final, cu bine, la spitalul din Novaci. "Salvamontiștii au stabilizat persoana bolnava și au pregatit-o pentru transportul cu o ambulanta Salvamont.

În zona a fost viscol puternic, cu transport masiv de zăpadă, drumul către Novaci era închis de catre autoritati datorita troienele foarte mari de zăpadă acumulate și a vizibilității reduse.

Salvamontiștii au ajuns cu bine cu persoana bolnava la spitalul Novaci.

Ambulanta Salvamont s-a intors la Rânca întrucât a fost anunțat un nou caz, un copil de 1 an și 3 luni aflat intr-o cabana din stațiune prezintă o stare febrila puternica", a transmis Salvamont.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont, s-au primit 12 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel: 3 apeluri pentru Salvamont Gorj, 3 apeluri pentru Salvamont Maramureș, 2 apeluri pentru Salvamont Lupeni, 1 apel pentru Salvamont Municipiul Brașov, 1 apel pentru Judetul Suceava si 1 apel pentru Judetul Vrancea, anunță Salvamont.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 9 persoane, dintre acestea 2 au fost predate la Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. 

S-au mai primit 10 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre domeniile schiabile și traseele turistice din zona montană.

Vizualizări: 551

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: