Noi acuzații de înșelăciune pentru „șeful de la Anticorupție”…

Gorjeanul care în vară a primit șase ani de închisoare într-un dosar în care magistrații au decis inclusiv desființarea organizației non-guvernamentale pe care o conducea în domeniul luptei anticorupție mai are acum un dosar penal pe rolul instanțelor de judecată. Dumitru Lăpădat este judecat și în Vâlcea pentru țepele pe care le-a dat și pe acolo naivilor care au crezut că le rezolvă din problemele cu pământul dacă îi plătesc o sumă de bani. Rețeta acestuia era simplă, promitea că se implică în „rezolvarea” unui dosar ce privea retrocedarea unor terenuri, iar după ce lua banii, câteva mii de lei, de regulă, îi lăsa pe păgubiți cu ochii-n soare, într-un astfel de caz el fiind și reținut și arestat preventiv pentru luni bune de către anchetatorii gorjeni.

Acum vreo 20 de vâlceni așteaptă să li se facă dreptate la Judecătoria Bălcești, după ce procurorii au decis să îl trimită în judecată pe Lăpădat, în perioada în care a fost judecat la Judecătoria Târgu Jiu într-un dosar similar, fiind sub control judiciar, el a primit de câteva ori încuviințarea magistraților gorjeni pentru a merge în județul vecin ca să fie audiat acolo. Ancheta procurorilor este gata și dosarul a fost înaintat magistraților, un „partener” al lui Lăpădat, Nicolae Crețu, fiind și el trimis în judecată și acuzat de înșelăciune.

În dosarul respectiv nu mai apare însă numele Asociației Forța Națională de Luptă împotriva Abuzurilor, Nedreptăților și Corupției din România”, asociație a cărei desființare a fost dispusă de magistrații gorjeni în dosarul în care Lăpădat a și primit condamnarea la închisoare cu executare, sentința nefiind definitivă. În același dosar judecătorii au dispus condamnarea acestuia la plata unor despăgubiri de mii de lei pentru cei pe care i-a păcălit cu ajutorul promis contra unor sume de bani. Culmea este că bărbatul mai are pe rol un al treilea dosar, pentru același gen de fapte, dosar în care ar putea avea parte de o primă sentință chiar în cursul lunii viitoare, până în sărbători.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: