Suspiciuni de „evaziune de mare amploare” la firmele lui Sarcină

Inspectorii antifraudă și polițiștii au dat iama, vineri la prânz, în mai multe sedii ale firmelor pe care Nicolae Sarcină le deține la Gorj și Mehedinți, ancheta fiind coordonată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Poliţiştii au stat 12 ore la sediul Grimex din Târgu Jiu, una din firmele omului de afaceri. Nicolae Sarcină spune că a respectat legea, singura problemă fiind faptul că a mai întârziat cu salariile, alegând să plătească mai întâi dările la stat. În cauză nu au fost făcute reţineri, doar audieri ale unor angajaţi.

Vineri după-amiază pe poarta societății, la sfârșitul programului de lucru, au ieșit vreo 200 de muncitori, cu mult mai puțin decât acum un deceniu și ceva, semn evident că firma a pierdut din piața pe care o avea altă dată. În curtea societății au rămas, în schimb, până după miezul nopții, trei dube ale Poliției și mașinile celor de la Fisc. Inspectorii antifraudă și mascații s-au simțit ca la ei acasă, dar, la finalul verificărilor, nu au ridicat pe nimeni, cu atât mai puțin pe omul de afaceri Nicolae Sarcină.

„Nu am fraudat bugetul de stat”

Acesta, de altfel, nici nu a fost văzut pe la sediul societății, el menționând în ziarul pe care îl patronează că de abia azi ar ajunge prin Târgu Jiu. Sarcină a precizat destul de ferm că nu a păcălit bugetul de stat și că a mai avut parte de astfel de controale din partea instituțiilor de stat, controale derulate, e drept, fără mascați. ”Nu am nimic de ascuns şi mă simt un om curat. Am dat mereu dările către stat şi din acest motiv în ultima perioadă am mai întârziat salariile. Nu am fraudat bugetul de stat cu nimic. Am plătit până la ultimul leu şi am lăsat uneori angajaţii pe ultimul loc la salarii. Mă subordonez organelor de anchetă. Înţeleg că sunt nişte anonime trimise, iar organele statului român au datoria să verifice”, a spus Sarcină.

Omul de afaceri a confirmat însă faptul că anchetatorii au ridicat de la firmele sale documente în baza cărora verifică suspiciunile care planează asupra activității societăților respective, Sarcină declarând că el și angajații săi se vor supune tuturor organelor de anchetă. „Nu comentez acuzaţiile. Ne vom supune tuturor organelor de anchetă şi legilor române, dar nu vreau să se înţeleagă greşit. Nu este nimeni reţinut. S-au ridicat documente, s-au făcut procese verbale şi este firesc ca în baza unor citaţii să fim chemaţi să dăm explicaţii”, menționat patronul de la firma privată cu cei mai mulți salariați din Gorj.

Sarcină a mai dat de înțeles că alți oameni de afaceri ar fi interesați să îi preia companiile, asta după ce și el a preluat în anii trecuți o parte din magazinele deținute de fostul patron de la PIC, Constantin Penescu. Patronul gorjean le-a transmis angajaților săi să rămână uniți, asigurându-i de faptul că legea a fost respectată de grupul de firme Succes. „Cred însă că sunt oameni sau multinaţionale care ar vrea să cumpere această firmă. Le transmit angajaţilor să fim uniţi, să fim puternici. Compania aceasta nu este a mea, este a tuturor gorjenilor şi a angajaţilor. Trebuie să dovedească faptul că au fost, sunt şi vor fi o forţă şi nu trebuie să dezamăgim gorjenii. Probabil am deranjat pe panificaţie că am dat pâinea ieftină. Eu am făcut-o pentru gorjeni pentru că suntem un judeţ sărac. Am vrut să las pâinea cea de toate zilele să aibă un adaos de doar 5%, şi probabil am deranjat pe mulţi care au fabrici de pâine sau morărit. Fac însă apel la toţi colaboratorii să înţeleagă că noi am respectat legea şi nu se va întâmpla nimic. Am mai fost controlat de ANAF şi am demonstrat că nu am luat nici măcar un singur leu din TVA, dar am virat miliarde la bugetul de stat”, a mai spus Sarcină.

PERCHEZIŢII

Parchetul General nu a dat detalii legate de anchetă. Într-un comunicat de vineri se precizează că au fost 31 de percheziţii şi că „efectuează cercetări într-o cauză penală privind o societate comercială care derulează acţiuni circumscrise  fenomenului de evaziune fiscală de mare amploare, ce vizează sustragerea de la plata parţială a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat consolidat, prin neevidenţierea tuturor tranzacţiilor comerciale cu produse agro-alimentare, în special de panificaţie.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: