Noi donații de la mineri și energeticieni. Minim 100 de lei

Minerii şi energeticienii din Oltenia vor face noi donații în bani pentru sinistrații din Moldova, fiecare angajat urmând să renunțe la cel puțin 100 de lei din veniturile sale. Gestul angajaților din aceste domenii are loc la nici o săptămână după ce alți bani și câteva tiruri cu masa ortacilor au părăsit Gorjul pentru a ajunge în Moldova aflată sub ape.

Reprezentanții administrației și sindicatele din toate unitățile miniere și energetice din Oltenia au negociat în ultimele zile posibilitatea implicării în strângerea de fonduri pentru sinistrați, în condițiile în care autoritățile județene au strâns și ele destul de multe colecte publice pentru a-i ajuta pe cei rămași fără agoniseala de-o viață. În cazul CE Turceni negociatorii au convenit ca suma de 100 de lei să fie reținută de administrație din prima pe care energeticienii ar urma să o primească de ziua lor, Ziua Energeticianului fiind sărbătorită pe 20 iulie. „Am convenit cu sindicatele ca fiecare angajat să doneze cel puțin 100 de lei. Este un gest de solidaritate cu care toată lumea a fost de acord. Am avut cazuri în care unii salariați cu venituri mai scăzute s-au arătat dispuși să doneze și câte 300 de lei. Angajații din administrație, care au venituri mai mari, vor dona și câte 400 de lei. Banii vor fi reținuți din prima acordată de Ziua Energeticianului, sărbătorită acum în iulie, pentru energeticieni, iar pentru mineri va fi o primă luna viitoare, când se sărbătorește Ziua Minerului, ambele fiind plătite conform Contractului Colectiv de Muncă”, spune directorul general Octavian Graure. Acesta menționează că, pe baza acelorași înțelegeri, donații similare vor fi făcute și la complexurile energetice Rovinari și Craiova.

7 procente de la angajaţii SNLO

Directorul general al Societății Naționale a Lignitului Oltenia, Daniel Burlan, spune, la rândul său, că angajații acestei societăți vor dona 7% din veniturile lor salariale în sprijinul sinistraților din Moldova. Suma este cam echivalentă cu cea provenită de la energeticieni, însă cum Ziua Minerului e de abia luna viitoare, administrația avea nevoie de o formulă diferită de cea din zona energetică pentru a reține banii din salariile angajaților. „Este o înțelegere făcută cu sindicatele, iar procentul de 7% înseamnă 100 de lei pentru angajații cu venituri mici și 400 de lei pentru cei cu câștiguri mai mari. Estimăm să strângem la nivel de societate 250.000 de euro”, a precizat Burlan. Minerii și energeticienii au mai donat săptămâna trecută suma de 200.000 de lei pentru sinistrați, câteva camioane cu ajutoare materiale, haine și alimente fiind, de asemenea strânse de la aceștia și transportate în Moldova.

          Unitățile miniere și energetice din Oltenia au circa 20.000 de salariați, acestea fiind incluse de Guvern în noua companie Electra, a cărei funcționare era programată pentru data de 1 iulie, procesul de fuziune fiind blocat de mai multe contestații depuse la diferite instanțe din țară de persoane fizice sau juridice care s-au opus apariției noii entități economice. Procesele respective sunt deja pe rolul instanțelor de judecată, unele dintre ele având termene inclusiv pentru aprilie 2011, ceea ce nu poate să însemne decât că va mai trece ceva timp până când Electra va deveni funcțională, pentru moment contestatarii noii societăți atingându-și scopurile.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: