În timp ce țările europene se sufocă sub criză sau sub tot felul de certuri și contre pe viitorul Uniunii, Anglia amenință cu ieșirea din organizație, dacă va fi obligată să treacă la moneda unică și la preconizatele cedări de prerogative statale. Premierul britanic a susținut un discurs interesant despre ce vor conservatorii britanici de la UE, dacă mai rămân la putere și după alegerile viitoare. David Cameron anunță un referendum până la finele anului 2017 care să clarifice dorința poporului față de rămânerea sau ieșirea din Uniunea Europeană și asta în condițiile în care în ultimii ani Marea Britanie a avut în UE rolul de Gică Contra, în urma căruia a obținut destule avantaje începând cu cele legate de contribuții.

Unii specialiști cataloghează discursul și amenințarea premierul ca fiind unul populist, în condițiile în care se știe că eventuala ieșire va trebui discutată și la Washington.  După cel de-al doilea război mondial, SUA au transformat Marea Britanie într-un reprezentant al intereselor americane în Europa. S-a văzut foarte clar în 2003, cu ocazia războiului din Irak, și se vede și acum, odată cu declarațiile lui Obama. O eventuală spargere a Uniunii va duce, în contextul mondial actual, la situația în care  țările mari ale Europei nu vor mai putea face față singure. Deja China cumpără din greu firme europene (pe lângă interesele sale enorme din Africa). Vin din urmă economiile Indiei și Braziliei. În fața acestora, singura șansă a Europei pentru a rămâne competitivă este aceea de a-și păstra forma de organizare în Uniune.

E greu să împaci liberalismul britanic cu socialismul  franco-german, care este la modă acum în  U.E. Scepticii spun că  este doar o chestiune de timp până se va sparge Uniunea, pentru că, spre deosebire de țările mici care sunt mulțumite că au fost acceptate în interiorul ei, țările mari  ar prefera totuși sistemul alianțelor vechi și a sferelor de influență, decât postura de „madăr” și „fadăr” al nevoiașilor.

Singurul lucru sigur de până acum este că ne afundăm cu toţii într-o mocirlă economică și socială la care comunizarea a pus umărul serios, iar oamenilor le vine tot mai greu să priceapă ce li se întâmplă și sunt ținuți tot mai departe de adevărul destul de dur care s-ar traduce în "naționalizarea pierderilor și privatizarea câștigului”, noul model socialist-intervenționist adoptat, pe șest, de UE. Noi degeaba avem atâția parlamentari europeni, că nu prea știm mai nimic despre încotro se îndreaptă Europa. Parlamentarii noștri se duc mai mult ca turiști sau să facă lobby pentru tot felul de interese de partid, că altfel nu mai pupă un mandat…

Până acum n-am văzut nici un parlamentar european român și nici n-am auzit vreun discurs în care să răspundă măcar la întrebarea lui Moromete: Noi încotro ne îndreptăm, mă, Nilă?!