Postăcismul e cea mai josnică formă de manifestare a preferințelor unui om. Până recent, postacii erau niște vome rejectate de societate. Niște găleți imunde de rahat care se doseau în spatele unui IP și comentau veninos pe toate site-urile pe care erau atacați preferații lor. Uneori primeau bani, alteori promisiuni, ba chiar unii o făceau dintr-o sinceră și inexplicabilă convingere. De când cu apariția Facebook-ului, postacii au părut să se mai rărească. Impunerea folosirii numelui real pe internet, o chestie de bun-simț și fără nici o legătură cu îngrădirea dreptului la liberă exprimare, a născut niște monștri: oamenii într-atât de îndoctrinați și de lipsiți de orice urmă de personalitate încât își latră lecțiile de pe conturile personale, cele pe care țin poze cu familia, cu cățeii și cu locurile lor preferate. Urâtă treabă. Urâtă și degradantă.

Întâmplător, eu m-am certat ieri, pe pagina de Facebook a revistei Kamikaze, cu o gașcă de tineri pesediști. Dar știu de la alegerile trecute că după ce aceleași coordonate acționează și postacii PDL-ului, chiar și aceia ai PC-ului (am dat și peste așa ceva când am mai scris despre Dan Voiculescu): argumentație șchioapă, orbire totală, fermitate prostească exprimată prin numărul mare de semne de exclamare, mereu mai multe puse la finalul unei fraze. Culmea, și aici se poate spune că e, generic vorbind, tot vina lui Băsescu. Și nu doar a lui. Responsabilitatea pentru apariția acestor scursuri umane este difuză, poate fi căutată în egală măsură la președinte, guvern, politicieni în general și criza economică mondială, mai ales. Cert e că, cu cât suntem mai săraci, cu atât suntem mai dispuși să renunțăm la toate valorile care ne fac umani. La acele virtuți care ne separă de animale.

Deși, la cum am votat până acum, nu văd de ce în următorii doi ani nu ne-am duce la vot tot ca oile, cum ne-am obișnuit. V-am mai spus că eu am votat cu Crin Antonescu? Oaie.