Noi pierderi pentru salariații CEO, din august

Salariații de la complexurile energetice din CE Oltenia nu mai primesc de acum 100 de lei lunar cota de energie, iar minerii trebuie să scoată bani din buzunar dacă vor cotă de cărbune. “În mai s-au tăiat salariile la TESA, în iunie la personalul cu 15% prin programul de lucru, în iulie pierde toată lumea cota de energie și în august cota de cărbune”, a declarat Mitrescu.

Liderul sindical Constantin Mitrescu atrage atenția că de câteva luni conducerea taie câte puțin din salariile oamenilor. Acesta amintește și de cele trei zile de concediu fără plată, pentru care banii nu au fost încă recuperați. Mitrescu crede că la CE Oltenia este o conducere privată de partid, în defavoarea salariaților.

Compania a anunțat că va plăti cele trei zile de concediu doar dacă va vinde o medie de 1300 MWh pe lună. (M.B.)

Vizualizări: 288

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: