Noile semafoare la buton, tot nefuncţionale

Cele două noi instalaţii de semaforizare la buton din Târgu Jiu sunt tot nefuncţionale, deşi au fost montate încă din luna noiembrie 2017. Municipalitatea dă vina pe vreme.

Noile semafoare la buton au fost montate în zona Bazei Tubulare şi Gârdu. Montarea şi nepunerea lor în funcţiune creează confuzie atât pentru şoferi, cât şi pentru pietoni. Primăria Târgu Jiu a investit 75.600 de lei, din bugetul propriu, pentru achiziţia şi montarea noilor semafoare. Ele au fost procurate de la o firmă din Bucureşti care s-a ocupat şi de montarea lor. Acum circa două luni, cei din administraţia locală susţineau că nu au reuşit să facă branşamentele la energie electrică, iar pentru semaforul din zona Gârdu spuneau că au nevoie şi de avizul Direcţiei de Cultură, fiind într-o zonă protejată.

Și acum tot problema alimentării cu energie electrică este invocată de responsabilii din administraţie. „Urmează să facem alimentarea cu energie. E vorba de un proiect separat pentru această chestie. S-au făcut toate demersurile, s-a obţinut autorizaţia de construcţie. Aşteptăm să vină un pic de timp bun, să putem să săpăm trotuarele, să introducem cabluri. Nu sunt funcţionale, se vede că nu sunt funcţionale, asta înseamnă că nu trebuie să aştepte la semaforul care nu funcţionează, tec normal, pe trecerea de pietoni. Un termen optimist ar fi după ce trece zăpada, să putem da drumul la staţia de asfalt şi să facem reparaţiile după ce vom sparge trotuarele”, a spus Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului Gospodărie Comunală din Primăria Târgu Jiu.

Din acest an, municipalitatea vrea să monteze astfel de instalaţii de semaforizare şi în zona Colegiului Comercial „Virgil Madgearu”, Pieţei Centrale, în apropierea Școlii Gimnaziale „Voievod Litovoi”, dar şi pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, în zona Grădiniţei nr.17. Astfel de instalaţii mai funcţionează la Colegiul Tehnic nr.2, dar şi la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu”.

Vizualizări: 510

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: