Demult, acum 10-15 ani, când Sergiu Nicolaescu era în floarea bătrâneții, mă duceam la filmele lui pentru că erau atât de proaste încât mă făceau să râd. De vrei trei producții încoace nu mă mai duc, pentru că au devenit atât de proaste încât mă fac să plâng. Să fii martorul chinului creativ al unui bătrân senil nu este un lucru plăcut și boala, oricât cinism ai avea, nu poate să te amuze, chiar și în cele mai elucubrante forme ale ei.

Recent, bătrânul nebun a mai făcut un film. Se numește Ultimul corupt și a fost comentat pe larg în Click și Libertatea. Nu de alta, dar se pare că aceia au fost singurii ziariști care s-au dus la premieră, căci suferința pricinuită de un film al maestrului nu poate fi îndurată nici la vizionările gratis și nici de către cei mai convinși pișcotari. În obișnuita lui notă deloc subtilă, Nicolaescu zugrăvește, vorba limbii de lemn, o frescă a societății actuale, satirizând moravurile și viciile care ne macină. Printre personaje este și o copie fidelă a lui Gigi Becali. De altfel, Gigi Becali chiar a fost invitat să joace în film rolul personajului Hristu Belciug. Declarația lui Becali referitoare la oferta primită este, ca de obicei, peste orice comedie a vreunui regizor de la noi: ”Am luat scenariul, dar i-am pus două condiţii: să fiu rolul principal şi să nu mă atingă nici o femeie în film. Mă chema Belciug. Direct în coşul de la toaletă, la WC l-am pus! Păi, tu îmi dai mie, Becali, scenariu în care mă cheamă Belciug- Pe mine să mă cheme ceva frumos, să mă cheme Leul, Tigrul, Ursul, Războinicul, nu Belciug!".  Așa că rolul a fost preluat de un individ mai puțin demn decât Tigrul Războinic – de George Mihăiță. Lui Gigi Becali i s-a promis că următorul proiect sponsorizat cu bani grei de CNC va fi cu un personaj pe nume Ursu în rolul principal.

Până una-alta, târgu-jianul Sergiu se îndreaptă cu pași repezi către 90 de ani și reprezintă pentru cultura românească ce reprezintă Ion Iliescu pentru politică. Mediocritate, impostură, cult al personalității, opacitate, subiectivism, lipsă de sinceritate. Toate aceste atribute caracterizează opera întinsă pe jumătate de secol a regizorului. Și, la fel ca în cazul politic sus-menționat, nu putem spera s-o luăm de la zero vreodată atâta timp cât asemenea personaje continuă să se afle în prim-planul domeniilor pe care le reprezintă și cărora le-au făcut atât rău. Dar, oricât s-ar chinui să ne râdă în față, timpul ține cu noi, din fericire, nu cu ei.