Numai 1400 de târgujieni şi-au asigurat locuinţele! Vezi ce păţesc ceilalţi!

Târgujienii sunt total dezinteresaţi să-şi facă asigurarea obligatorie la locuinţă. În ciuda faptului că termenele limită au expirat şi riscă să primească amenzi de ordinul sutelor de lei, în Târgu-Jiu foarte puţine locuinţe au asigurare obligatorie. Mare le-a fost mirarea reprezentanţilor Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale să constate acest lucru când au intrat în posesia bazei de date.

La nivelul Municipiului Târgu-Jiu ar trebui să fie încheiate asigurări de locuinţă obligatorii pentru aproximativ 40.000 de locuinţe. Deşi termenul limită în care se putea încheia această poliţă de asigurare a fost depăşit numai 1.400 de locuinţe au fost asigurate. Există posibilitatea să mai fie câteva sute de gorjeni care au o asigurare facultativă. Reprezentanţii Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale au rămas uimiţi când au primit aceste date. „Am intrat în posesia bazei de date şi am văzut că numai 1.410 de locuinţe din cele peste 40.000 au fost asigurate cu o asigurare obligatorie. Este un procent foarte redus. Există posibilitatea ca unii târgujieni să aibă asigurarea facultativă, dar deocamdată această bază de date nu am primit-o. Oricum foarte puţini şi-au asigurat locuinţele”, spune Mariana Budulan, director Direcţia de Impozite şi Taxe Locale.

Avertizaţi şi amendaţi

Deşi termenele în care se putea încheia asigurarea au expirat, iar amenda este între 100 şi 500 de lei plătită integral, municipalitatea nu va trece la sancţiuni deocamdată. În primă fază se vor trimite înştiinţări, iar apoi se va trece la amenzi. ”Nu o să-i amendăm de prima dată pentru că nu ne dorim să dăm amenzi ci să-i facem să conştientizeze că trebuie să-şi asigure locuinţele. O să trimitem înştiinţări la fiecare târgujian acasă, şi dacă nu îşi fac asigurarea îi amendăm Amenda se plăteşte integral”, a declarat Budulan.

Cei care au plătit asigurarea obligatorie s-au gândit în primul rând la siguranţa căminului, dar s-au temut şi de amenzile care sunt destul de mari. Reprezentanţii firmelor de asigurări spun că de când termenele au expirat nici un târgujian nu a mai încheiat poliţă, în schimb se interesează de amenda pe care o pot primi. „De când a expirat termenul pentru asigurarea locuinţelor nimeni nu a mai încheiat o astfel de poliţă de asigurări. Vin se interesează cât e amenda şi pleacă fără să plătească”, spune Anamaria Drgănescu, agent de asigurări. Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu încearcă acum să afle câte locuinţe au asigurare facultativă.

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: