Număr record de participanți la Concursul Internațional "Orpheus"

Participare record anul acesta la Concursul Internațional de Interpretare Instrumentală "Orpheus", organizat de Liceul de Arte din Târgu Jiu. Circa 180 de elevi de liceu din țară, Republica Moldova și Serbia vor lua parte la această competiție muzicală instrumentală. Evenimentul va debuta joi, 26 mai, și se va desfășura la Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu". Tinerii artiști, elevi de liceu, vor concura la trei secțiuni: pian, suflători-percuție și instrumente cu coarde. Fiecare secțiune va avea șase categorii de vârstă. "Concursul se află la cea de-a XV-a ediție. Anul acesta avem un număr record de participanți, avem 178 de elevi de la liceele de arte din țară și din străinătate. Juriul este alcătuit din profesori de seamă din țară, din Serbia și din Republica Moldova. Puteam spune că anul acesta am introdus concursul în calendarul activităților educative naționale și astfel concursul se află printre marile marile concursuri de muzică clasică din țară. Evenimentul are ca scop afirmare, promovarea și stimularea valorilor autentice din lumea muzicii clasice", a declarat Ana-Daria Ionescu Haidău, directorul Liceului de Arte "Constantin Brăiloiu" din Târgu Jiu.
Competiția muzicală a devenit o tradiție, de-a lungul anilor nume mari ale muzicii românești, precum Gheorghe Zamfir, au făcut parte din juriul Concursului Orpheus. Concursul se va încheia duminică, cu gala premianților. Câștigătorul trofeului va fi remunerat de organizatori. Printre cei care au concurat la aces concurs de-a lungul vremii au fost violonistul Alexandru Tomescu și Cezar Ouatu, care a reprezentat România în 2013 la Eurovision.

Vizualizări: 315

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: