Nume mari ale folkului, pe scena din Târgu Jiu

Festivalul Naţional de Folk „Porta Sărutului” aduce la Târgu Jiu nume sonore ale muzicii româneşti. Deşi durata festivalului a fost scurtată din motive economice, în zilele de 9-10 august vor evolua pe scenă artişti precum Vasile Şeicaru, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Zoe Alecu, Maria Gheorghiu sau Emeric Imre, care vor oferi publicului târgujian spectacole de excepţie.

La aceştia se adaugă un grup de folkişti din Bulgaria. Pe lângă invitaţii de onoare ai festivalului vor intra în concurs interpreţi şi grupuri de folk, care vor prezenta două piese originale. Fiecare judeţ poate să înscrie în concurs câte un reprezentant pentru fiecare din cele două secţiuni până la data de 5 august cel târziu. Concursul se va derula pe scena Teatrului de Vară din municipiu, loc în care se vor organiza şi lansări de albume discografice ale personalităţilor prezente cu această ocazie la Târgu Jiu. Evenimentul este organizat de Şcoala Populară de Artă, de Primăria municipiului Târgu Jiu, de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj şi de Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”. Potrivit organizatorilor, Festivalul Naţional de Folk şi Baladă „Poarta Sărutului” aflat la ediţia a IX-a îşi propune să promoveze valori reprezentative pentru folk-ul românesc. Bugetul festivalului se ridică la 45.000 lei, din care 7.500 lei reprezintă contribuţia Primăriei municipiului Târgu Jiu.

Vizualizări: 85

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: