O nouă materie obligatorie. Ce vor învăţa elevii

Elevii gorjeni vor avea, din toamnă, o nouă materie obligatorie. Este vorba despre Informatică, disciplină care nu va mai avea statut opțional, ci va avea caracter obligatoriu, pentru început la clasa a V-a. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj spun că este posibil să fie unele probleme legate de numărul profesorilor, destul de puțini cu această specializare în Gorj.

Ca și cum nu ar avea o programă stufoasă, elevii care anul viitor intră în clasa a V-a vor mai avea o materie obligatorie. Informatică nu va mai fi lăsată la alegerea elevilor, ci va avea caracter obligatoriu, spun reprezentanții ISJ Gorj. „Din clasa a V-a a anului școlar 2017-2018, elevii vor studia Informatica nu ca o disciplina opțională, ci o disciplină introdusă în trunchiul comun. Treptat, toți elevii din clasele gimnaziale vor studia informatica în trunchiul comun”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.  În acest sens se dorește o schimbare totală a viziunii și a metodelor care se aplică în învățământul preuniversitar, dorinţa fiind să se dezvolte componenta practică și aplicativă a procesului de învățământ, reducându-se dimensiunea teoretică și informativă a actului educațional.

E nevoie de computere în şcolile de „la ţară”

În majoritatea școlilor, cel puțin în mediul urban, Informatica este studiată acum cu statut de disciplină opțională intitulată „Prietenul meu, calculatorul”. „În mediul urban, disciplina fiind predată în toate școlile, există profesori de informatică, dar în mediul rural s-ar putea să nu existe în toate localitățile profesori calificați care să poată preda aceste ore de informatică. Introducându-se treptat această disciplină, cred că vom putea rezolva această problemă”, a mai spus Georgeta Popescu. Inclusiv dotările din școlile de la țară sunt o problemă. „Laboratoarele de informatică, în ritmul în care se dezvoltă tehnologia, nu țin pasul școlile noastre cu toate aceste noi computere. În orașe nu sunt probleme, dar în unele localități trebuie ca autoritățile locale să susțină dotarea școlilor cu aparatura necesară desfășurării acestor ore în condiții optime”, a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Vizualizări: 1,198

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: