O parte din Parcul de la Coloană, revendicată de un târgujian

O parte din suprafaţa Parcului de la Coloana Infinitului este revenicată de o persoană din Târgu Jiu! Primăria se judecă de mai mult de un an pentru acest teren. Procesul a ajuns în momentul de faţă la Curtea Supremă.

Reprezentanţii Primăriei susţin că respectiva persoana nu are niciun act care să ateste faptul că suprafaţa de teren pe care o revendică este proprietatea sa. “Într-adevăr o suprafaţă din apropierea Racului Coloanei Infinitului este revendicată de o persoană din  Târgu Jiu, din parcul propriu-zis făcând parte o suprafaţă mică. Am început procesul de acum un an, însă respectiva persoană a pierdut procesul peste tot până acum deoarece nu are acte“, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu, Ramona Evulescu.

Acesta nu este  primul proces prin care târgujieni revendică spaţii pe care sunt amplasate diferite, instituţii publice sau spaţii. Un exemplu este terenul de sub clădirea Gărzii Financiare, care este şi el revendicat. În cazul suprafeţei care face parte din parcul de la Coloana Infinitului, următorul teremen este 1 septembrie la Curtea Supremă. ”Noi nu credem că persoana care revendică terenul va avea câştig de cauză, deoarece nu are acte şi până acum a pierdut, următorul termen este pe 1 septembrie la Curtea Supremă“, a mai spus Ramona Evulescu.

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: