O parte din procesul fostului director Bobic a încetat

Magistrații Judecătoriei Drobeta Turnu Severin au decis ca o parte din procesul deschis de DNA împotriva a doi foști șefi de la Direcția Silvică Târgu Jiu să înceteze. Costel Bobic și Gheorghe Tănase au scăpat de acuzațiile ce le erau aduse pe considerentul că a trecut prea mult timp de la comiterea faptelor și acestea s-au prescris în mare parte.

Procesul va continua însă de luna viitoare într-o formulă nouă, în care la dosar au rămas doar faptele pe care Codul Penal le pedepsește în continuare și care îl vizează doar pe fostul director Bobic. El a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, care se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Procesul celor doi foști directori a început cu vreo șapte ani în urmă, iar judecata a fost plină de amânări și rejudecări, astfel că, dacă o primă sentință îi condamna pe aceștia la trei ani de închisoare cu executare și plata unor despăgubiri de 40.000 de lei pentru că vânduseră apartamentele pe care le cumpăraseră la prețuri de nimic din patrimoniul Romsilva, ulterior Curtea de Apel Craiova a decis ca procesul să fie rejudecat de la zero. Asta s-a și întâmplat, numai că anii au trecut, iar acum faptele s-au cam prescris, procurorii DNA riscând să rămână acum doar cu cheltuielile făcute pentru instrumentarea acestui dosar, nu și cu recuperarea presupusului prejudiciu pentru care oamenii legii și-au luat leafa atâta amar de vreme…

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: