O victorie cât o calificare pentru UCB Târgu Jiu

Echipa de handbal masculin a UCB Târgu Jiu scrie istorie pentru handbalul universitar gorjean. Jucătorii pregătiți de Adrian Gorun au reușit duminică o victorie importantă în fața uneia dintre echipele cu care se luptă pentru un loc de play-off.

Handbaliștii de la UCB Târgu Jiu au reușit să se impună în fața celor de la Universitatea Craiova în meciul disputat duminică, la Sala Sporturilor din Târgu Jiu. Beneficiind de un public mult mai numeros față de precedentele partide de pe teren propriu, dar și de susținerea unei galerii gălăgioase, gorjenii nu au avut emoții în fața mai experimentatului adversar și au reușit o victorie spectaculoasă, scor 36-32 în fața celor de la CS Universitatea Craiova.

Echipa universitară este aproape calificată în play-off-ul Seriei C după acest meci în care a avut o prestație foarte bună.

Directorul clubului universitar i-a felicitat pe jucători pentru victorie dar și pentru performanța de a se califica în play-off. „Victorie senzațională obținută de handbaliștii universitari gorjeni împotriva celor de la CSU Craiova, cu scorul de 36-32 (13-17), după o revenire spectaculoasă în repriza secundă. Suntem la un pas de calificarea în play-off-ul de promovare în Liga Zimbrilor”, a fost mesajul directorului Virgil Popovici care consideră că echipa este ca și calificată în play-off: „Când am venit la acest club, mi-am dorit să reușesc, măcar calificarea în play-off-ul de promovare în Liga Zimbrilor! Mulți nu au crezut și poate încă nu cred nici acum in noi!

Suntem foarte aproape de calificarea în play-off-ul de promovare în Liga Zimbrilor! Ne mai despart 5 meciuri. Am crezut în acest club, in antrenori , in jucători, în viitorul lor, chiar daca totul părea potrivnic! Am luat totul pas cu pas, poate uneori am luat decizii nepopulare, inclusiv pentru mine, dar am făcut-o pentru toți cei din club, pentru a merge mai departe! Sunt mândru și mereu alături de voi, ați arătat că se poate!”

Echipa de handbal a UCB Târgu Jiu are în acest moment cinci victorii și doar două eșecuri în acest sezon.

Vizualizări: 766

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: