Obiectiv turistic inexistent, promovat la Alimpeşti

Centrul de Informare Turistică de la Alimpeşti, susţinut financiar de administraţia locală, promovează un obiectiv care, practic, nu există. Este vorba de casa scriitorului originar din această comună, Ion Lotreanu. Numai că turiştii şi oricine va dori să vadă obiectivul va avea neplăcuta surpriză să constate că această imobil nu există.

În faţa sediului în care îşi desfăşoară activitatea Punctul de Informare Turistă, dar şi în faţa primăriei din Alimpeşti, există câte un panou în care sunt promovate obiectivele turistice de la nivelul comunei. În fruntea listei cu obiective se află casa poetului Ion Lotreanu, celelalte fiind mormântul poetului, Biserica din lemn „Sfinţii Voievozi” şi biserica din lemn „Sfinţii Îngeri”.

Mosor: Dacă nu v-au spus ei vă completez eu

Centrul de Informare Turistică de la Alimpeşti este administrat de către o organizaţie non-guvernamentală, pe care primăria o plăteşte pentru că prestează aceste servicii. Reporterii Pandurul au mers la acest centru şi au cerut informaţii despre poet, despre casă, şi despre traseul care trebuie urmat pentru a ajunge la casa poetului. Cei doi angajaţi de la centru au spus doar că este vorba de un poet şi că putem vedea casa respectivă în satul Corşor. „Noi doar informăm, atât. Nu mergem cu turiştii să le arătăm casa. Este proprietate privată.  Dacă vine cineva şi întreabă explicăm unde este. Avem poze cu casa”, ne-a comunicat şefa ONG-ului. Mai mult, angajatul centrului ne-a spus că vom putea afla mai multe amănunte despre poet de pe placa de la mormânt. Ajunşi la casa despre care primăriţa şi cei de la centrul de informare turistică spun că este cea în care s-a născut poetul Ion Lotreanu, am aflat de la proprietară, că vechea casă a fost demolată şi că practic, obiectivul turistic nu există. „Casa în care s-a născut a fost demolată, am ridicat alta. Cea veche era din lemn, aceasta este din cărămidă. Nici nu a stat aici poetul, a stat la Bucureşti. Nu mai este nimic din casa bătrânească, absolut nimic. Nici nu a venit vreun turist până acum să se intereseze de casa în care s-a născut Ion Lotreanu”, a precizat Elena Lăbescu. Primarul din Alimpeşti, Elena Mosor, spune că cei care administrează centrul de informare turistică sunt la început de drum şi că trebuie să-i înţelegem. „Acolo e casa unde s-a născut poetul Ion Lotreanu, nu e în domeniul public. Şi de fiecare dată când vin poeţii aici, îl sărbătoresc, se duc şi se uită din stradă şi văd grădina şi casa. Dacă vă lasă proprietarul puteţi intra. Cei de la centrul de informare poate n-au toate informaţiile că sunt la început. Dacă nu v-au spus ei vă completez eu, că nu e nicio problemă, de asta sunt aici”, a comentat primăriţa Elena Mosor.

Vizualizări: 1,044

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: