Ocolit de pesedişti, Ponta se afişează cu Romanescu

Primarul liberal Marcel Romanescu l-a însoţit pe deputatul Victor Ponta pe stadionul din Târgu Jiu, pentru care guvernul a aprobat o nouă finanţare de cinci milioane de euro. Ponta este acum liderul Pro România, în trecut fiind speculaţii că Marcel Romanescu negociază o trecere la acest partid, aşa cum s-a vorbit şi de o trecere la PSD sau ALDE. Pentru a preveni apariţia unor noi speculaţii, Romanescu şi-a motivat gestul pe pagina de socializare.

„Trebuie să trecem peste tensiunile din mediul politic, tensiuni ce îşi pun amprenta asupra întregii populaţii. România se află, în acest moment, într-o situaţie nu tocmai bună, fapt ce ne obligă pe toţi, cei mai mult sau mai puţin implicaţi, să aplicăm o altfel de politică. Mă refer aici la o politică constructivă, la un front comun chiar, lăsând la o parte răutăţile şi lucrând împreună pentru redresarea situaţiei”, susţine Romanescu. „Doar lucrând împreună şi lăsând la o parte interesele personale, putem avea rezultate. Orice discuţie, chiar şi în contradictoriu, poate naşte la un moment dat soluţii”, a adăugat primarul.

Victor Ponta este acum un adversar al PSD, partid pe care l-a condus în trecut, iar un sprijin al lui pentru Romanescu ar fi mai degrabă rău văzut de la Bucureşti. (A.A.)

Vizualizări: 1,754

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: