Om de afaceri, ameninţat de Habitu cu pistolul

Acuze grave au fost aduse ieri în faţa judecătorilor lui Aristică Doru Şerban, zis Habitu, acuzat de cămătărie, şantaj şi spălare de bani. Un om de afaceri foarte prosper în ani trecuţi a povestit cum a intrat în grave probleme financiare, cum a apelat la cămătari şi cum a fost nevoit să semneze acte sub ameninţarea pistolului. Este vorba de Victor Drăgoi, patronul firmei Akybud, care era principalul exportator de miere din zona Olteniei.

Victor Drăgoi şi-a extins firma la care era asociat cu Anca Buluz, iar după ce a accesat nişte fonduri europene s-a ales şi cu un dosar penal instrumentat de DNA pentru un prejudiciu de peste 1,2 milioane euro în care au primit o sentinţă de trei ani de închisoare, nedefinitivă, societatea celor doi intrând la apă. Drăgoi a tot sperat că îşi poate salva firma şi aşa a ajuns să se împrumute la Habitu circa 150.000 de lei, după cum a mărturisit, sub jurământ, fosta sa asociată.

Buluz a povestit în faţa judecătorului de caz că, după ce a ieşit din firmă, a mai trecut totuşi pe la sediul din Băleşti al societăţii pentru că îşi mai ajuta fostul partener din când în când. Într-una din zile l-a găsit însă pe Drăgoi alb la faţă şi transpirat tot, cu Habitu în spatele său, ca şi cum ar fi avut o armă înfiptă la coaste, pentru ameninţare. Bărbatul i-a spus atunci acesteia că nu are nevoie de ajutorul ei, continuând să scrie nişte hârtii care ulterior s-au dovedit a fi facturi antedatate, solicitate de Habitu. Hârtiile fuseseră antedatate în speranţa că vor fi prinse în contabilitatea firmei înainte de perioada intrării în faliment, lucru care nu s-a mai întâmplat. După ce Drăgoi a scăpat de musafirul său, acesta i-a povestit martorei Anca Buluz că nu putea vorbi pentru că avea un pistol înfipt în spate.

Dobânda cămătarului, 10% pe lună

Conform celor declarate în instanţă de martora audiată, Habitu ar fi luat din firma celor doi cel puţin şase tone de miere, televizoare, centrale termice în valoare de 50.000 de euro, precum şi alte „nimicuri”. Totul în contul datoriei, despre care martora a spus că trebuia returnată cu o dobândă de 10% pe lună, deşi iniţial ea menţionase că nu cunoaşte nimic, în cele din urmă reamintindu-i-se că este sub jurământ şi că trebuie să spună adevărul.

Habitu evident că nu se pricepea să vândă mierea, dar, prin intermediul unui alt martor din acest dosar, audiat deja, Dan Diaconu, fostul „Dantex”, a rugat-o pe Buluz să transforme mierea în bani, lucru pe care aceasta l-a refuzat. Pe facturile antedatate fuseseră trecute ca datorii nişte rezervoare de inox noi nouţe, pe care cămătarul le voia pentru a le vinde şi a-şi recupera banii. Rezervoarele au ajuns însă înapoi la firme de leasing de la care fuseseră achiziţionate.

Judecătorul de caz l-a audiat în acest dosar şi pe Geană Stroe, fratele Manuelei Floarea şi cumnatul denunţătorului Dan Radu Floarea. Acesta era administrator la o firmă a sorei sale şi, din când în când, era rugat de cumnatul său să-i ducă lui Habitu câte un plic cu bani în contul sumelor împrumutate de la cămătar. El spune că nu s-a uitat vreodată în plicuri, dar ştie că erau sume care ajungeau şi la 15.000 de euro. Stroe a povestit cum a semnat, fără să citească amănuntele, nişte contracte cu Habitu în care îi vindea un teren şi o clădire de la marginea oraşului, pentru preţuri care au variat între 2 şi 3 milioane de lei.

Hârtiile erau refăcute la solicitarea lui Floarea, fără ca el să ceară amănunte şi fără să fi văzut banii de la Habitu. „Suma figura ca plătită, dar nu a fost plătită de inculpat”, a menţionat martorul. Cei doi au ajuns să facă „afaceri” de acest gen în condiţiile în care fratele Manuelei Floarea se plânge că în 1993 Habitu l-a bătut pe el şi pe alţi doi veri ai săi, iar vara trecută l-ar fi ameninţat şi i-ar fi cerut să-i spună cumnatului său să-i restituie banii cu care îl împrumutase.

Vizualizări: 364

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: