Opoziţie cu parul

Recomandare total neinspirată a liderului PNL, Ludovic Orban, către oamenii din teritoriu. Să ia parul şi să dea în pesedişti, iar dacă nu sunt în stare, să lase locul altora. Sigur, PNL trebuie să iasă din letargie şi să înceapă să facă o opoziţie serioasă.

O opoziţie serioasă începe însă cu un program alternativ la cartea cu minciuni lansată de PSD în 2016 pe post de program electoral. Carte revizuită de guvernele schimbate la fiecare şase luni de PSD. PNL şi celelalte partide nu s-au deranjat însă să facă un program electoral credibil nici la nivel naţional, nici la nivel naţional. PNL pune pe site, din când în când, un document de nici trei pagini, şi ăla făcut cu copy-paste.

Liberalii din teritoriu se feresc să facă opoziţie din mai multe motive. Primul ar fi acela al unor interese personale care le-ar fi afectate. Unii au afaceri sau joburi în care interacţionează cu pesedişti sau cu instituţii conduse de pesedişti şi nu au chef să se lege la cap.

Sunt şi politicieni de opoziţie care ştiu să îşi negocieze foarte bine ieşirile publice. Atacă o săptămână-două, apoi brusc schimbă discursul, semn că s-au ales cu ceva. Un contract, o promovare, chestiuni din astea.

Un alt motiv invocat de liberali pentru a nu face opoziţie este că ar pierde unele finanţări de la guvern, deşi nimeni nu a reuşit să demonstreze că i s-a întâmplat asta.

Dar, principalul motiv al lipsei opoziţiei în Gorj şi nu numai este lipsa de soluţii. Cei mai mulţi politicieni nici măcar nu cunosc problemele în profunzimea lor, de unde să mai vină şi cu soluţii? Să luăm exemplul unor primari aflaţi la primul mandat, absolut surprinşi de complexitatea problemelor pe care le au de rezolvat. Primii doi-trei ani îi plătim mai mult să se specializeze în meseria de primar, abia apoi putem avea aşteptări.

România este într-o fundătură. Scandalul este unul permanent de mai bine de zece ani încoace. Nu zic că opoziţia trebuie să tacă. Dimpotrivă, să zică, să strige dacă e nevoie, să dea şi cu parul dacă nu găseşte altă formă de exprimare. Dar, asta abia după ce opoziţia ne convinge că ştie ce are de făcut atunci când ajunge la putere. Deocamdată, PNL ori nu are un program, ori îl ţine pitulat.

Vizualizări: 427

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: