Opt ani de puşcărie pentru că a vrut să-şi omoare cumnatul

Tribunalul Gorj a decis ieri ca un bărbat din Hurezani, care în toamna anului trecut s-a pus cu o ţeavă metalică pe cumnatul său pentru a-l snopi în bătaie, să fie condamnat la 8 ani de închisoare. Pedeapsa este cu executare, Ilie Bodescu, de 40 de ani, fiind după gratii din octombrie anul trecut, când a comis faptele. Bodescu este obligat şi la plata unor daune morale către victima sa: „Obligă inculpatul la plata sumei de 3.000 de lei reprezentând daune materiale precum şi la plata sumei de 20.000 lei reprezentând daunelor morale către partea civilă Andreiescu Marian”, se arată în decizia instanţei gorjene.

Verdictul nu este definitiv, putând fi atacat cu apel, el prevăzând însă menţiunea privitoare la confiscarea ţevii metalice folosite la comiterea infracţiunii, precum şi obligarea inculpatului la plata a 1500 de lei cheltuieli judiciare.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: