Ordonanța militară nr. 4: Salariații esențiali din energie, izolați la serviciu

Luna aprilie va aduce pentru salariații esențiali din energie izolarea la serviciu, pentru a asigura continuitatea producției indiferent de câtă amploare va lua epidemia de Covid-19 în România. Este vorba de specialiștii fără de care instalațiile nu pot funcționa, care vor fi cazați în locuri pregătite de companii. Ei vor lucra un număr de zile continuu, după care vor fi înlocuiți de alte echipe. Iată prevederile Ordonanței Militare nr. 4 în acest sens:

Art.5 - (1) Se instituie, pentru o perioadă stabilită de angajator, măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul care ocupă funcții esențiale pentru asigurarea funcționării producției, transportului și distribuției energiei electrice și gazelor naturale, a activităților de întreținere și mentenanță a echipamentelor și instalațiilor specifice, precum și a celorlalte activități de aprovizionare, respectiv, extracție, producție și procesare a resurselor și materiilor prime și/sau semiprocesate energetice necesare funcționării corespunzătoare Sistemului Energetic Național în concordanță cu prevederile Planurilor proprii de continuitate a activităților de bază în cazul instituirii stării de urgență pe teritoriul României.

(2) Refuzul izolării preventive de către personalul prevăzut la alin.(1) atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz.

(3) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020, ora 12.00.

Vizualizări: 9,935

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: