Ne apropiem de scenariul 4. Pacienții vor fi tratați acasă, medicii bolnavi vor merge la muncă

Dacă România va trece de 2.000 de cazuri confirmate cu noul coronavirus, cazurile ușoare vor fi tratate acasă, în mare parte de voluntari, iar medicii confirmați, cu simptomatologie ușoară, vor merge în continuare la spital, a declarat, vineri, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a fost întrebat, vineri, într-o conferință de presă, despre „scenariul” în care România va trece de 2.000 de cazuri confirmate cu noul coronavirus.

”Vom regândi ca cei care sunt cu simptomatologie ușoară și medie să fie tratați acasă, sub supraveghere medicală, în mare parte și de voluntari, iar cei care sunt cadre medicale, cu simptomatologie ușoară vor merge chiar în spitale și vor îngriji bolnavii cu COVID”, a răspuns Nelu Tătaru, citat de Mediafax.

Pe teritoriul României, au fost confirmate până joi un număr de 1.029 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus) și 24 de decese.

Dacă în România vor fi confirmate mai mult de 2.001 de îmbolnăviri, se va activa scenariul 4, care este, în acest moment, cel mai resctrictiv luat în calcul de autorităţi. Multe dintre măsurile prevăzute inițial în scenariul 4 au fost deja luate de autorități.

Vizualizări: 5,410

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: