Ornamente pentru sărbători confecţionate de voluntarii Vasiliada

Voluntarii Asociaţiei Vasiliada din Târgu-Jiu împreună cu beneficiarii Centrului de zi pentru copii „Sfântul Vasile cel Mare” au participat în această săptămână la un atelier de creaţie, care a constat în confecţionarea de ornamente şi decoraţiuni specifice sărbătorilor de iarnă. Totodată, tinerii s-au implicat activ şi în sprijinirea altor categorii de beneficiari, printre care se numără vârstnicii din cadrul Centrului „Magnolia”, copiii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Târgu-Jiu, ai Centrului de zi „Iasomia” şi copiii internaţi în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Activităţile vor continua şi în zilele următoare, încheindu-se cu un spectacol de  tradiţie şi obiceiuri religioase închinat Naşterii Domnului. Evenimentul va avea loc în ziua de marţi, 17 decembrie, începând cu ora 18.00, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. (D.M.)

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: