Ouă roşii şi cozonac pentru bolnavii Spitalului Judeţean Gorj

Pacienţii spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu vor beneficia de Paşti de o masă copioasă cu cozonac, ouă roşii şi preparate din carne. Cei care au neşansa să petreacă sărbătorile pascale în spital, vor putea merge însă la slujba de Înviere la biserica spitalului de unde vor putea lua şi Paşti. Cei care sunt imobilizaţi la pat vor primi în saloane vizita preotului. Bolnavii însă au cerut de pe acum externarea astfel încât să petreacă sfintele sărbători alături de familie.

Cele câteva sute de bolnavi care nu vor pleca acasă de sărbătorile pascale vor simţi şi pe patul de spital un pic din atmosfera unei mese festive. Conducerea spitalului a anunţat că în ziua de Paşti, bolnavii vor avea un meniu special din care nu va lipsi cozonacul, ouăle roşii şi nici carnea. „Cei care au neşansa să petreacă sărbătorile internaţi în spital vor avea parte de o masă aproape ca cea de acasă. Vor fi ouă roşii, cozonac, preparate din carne. Cei care sunt deplasabili vor putea merge la biserica noastră să ia Paşti iar pentru cei imobilizaţi, preotul o să aibă grijă să ajungă la fiecare în salon să le aducă Paşti”, a declarat Constantin Pălivan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă. De altfel, potrivit cadrelor medicale, multe dintre secţii au saloanele goale tocmai pentru că bolnavii nu vin să se interneze în această perioadă.

Bolnavii vor acasă de sărbători

Acestea vor fi însă neîncăpătoare la numai câteva zile după Paşti. „Suntem obişnuiţi ca în perioada sărbătorilor să avem mai puţini pacienţi, numărul acestora crescând semnificativ în zilele următoare. Noi lucrăm la aceeaşi capacitate şi de Paşti, cât despre externări, oamenii trebuie să înţeleagă că nu le putem da drumul când vor ei ci când le va permite starea de sănătate”, a declarat Ion Mălăescu, şeful secţiei cardiologie din cadrul Spitalului Judeţean. În ciuda unui meniu mai bogat de Paşti, bolnavii nici nu vor să audă de petrecerea sărbătorilor în spital. „Vreau să plec, nu am vorbit încă cu domnul doctor dar vreau să mă cer acasă să petrec şi eu cu familia, mă simt şi mai bine. Sunt de sâmbătă internat şi vreau să plec înainte de Paşti”, a declarat Ioan Tănăsescu de 63 de ani. 

De altfel, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu lucrează normal de Paşti, liniile de gardă pe tot parcursul zilelor vor funcţiona. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, numai ambulatoriul de specialitate va fi închis.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: