Pacienta moartă a lui Diţescu, înhumată pe ritm de manele

Femeia de 30 de ani care a decedat la sfârşitul săptămânii trecute după un avort pe care doctorul Damian Diţescu a încercat să-l facă pentru a o scăpa de un făt mort a fost înhumată ieri într-o ceremonie la care au participat sute de persoane.

Mariana Căldăraru a fost condusă pe ultimul drum pe ritm de manele, aşa cum cere tradiţia la rromi, cântecele de jale acoperind uneori durerea strigată de rudele celei decedate. Neamurile tinerei cer ca justiţia să le facă dreptate, în caz contrar ei spun că nu vor lăsa „aşa” lucrurile în cazul Marianei. „Justiţia să îşi facă datoria pentru că omul acesta, doctorul Diţescu, nu e prima dată când nenoroceşte o familie. Neamurile mele sunt în stare să se ducă peste el, dar aşteptăm întâi să vedem dacă legea îşi spune cuvântul. A lăsat doi copii orfani şi el profesează în continuare, după ce a mai omorât anul trecut trei copilaşi. Nu se poate aşa ceva”, a spus tatăl fetei decedate.

Soţul acesteia, Cristi, a venit din Norvegia pentru a participa la înmormântare, el spunând că a avut o discuţie cu Diţescu înainte de a se efectua intervenţia chirurgicală. „L-am sunat şi m-a asigurat că e o chestie de o jumătate de oră, că nuv or fi probleme. Pe lângă faptul că a luat bani de la familie de nici nu mai ştim cât i-am dat, a spus să nu-mi fac griji că totul o să fie în regulă. Am vorbit cu ea la telefon şi, normal, ca orice femeie, se temea, îşi făcea griji, mai ales când a aflat că are copilul mort în ea. Nu mi-a venit să cred când m-au sunat ai mei şi mi-au zis că lucrurile s-au complicat şi ea e moartă. Am lăsat-o sănătoasă acasă, aşteptam un copil cu ea şi acum, uite, o duc pe ultimul drum”, a spus bărbatul îndoliat.

Parchetul a anunţat că a deschis un dosar în cazul morţii mamei de 30 de ani operată de dr Diţescu. Cazul respectiv este al patrulea care îi aduce probleme, cel puţin de imagine, unuia dintre cei mai apreciaţi chirurgi din Gorj, anchetele deschise până acum nefiind finalizate deocamdată. Nici Colegiul Medicilor nu a dat vreun verdict în privinţa eventualei vinovăţii a lui Diţescu, lucru care le înfurie şi mai mult pe rudele femeii moarte, dar şi pe cei care şi-au pierdut anul trecut bebeluşii la naştere.

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: