Pandurii a continuat seria amicalelor cu adversari slabi

CS Pandurii Târgu Jiu a învins sâmbătă, 4 iulie, echipa din Liga a III-a din Buzău cu 6-0. De menționat ar fi că președintele Narcis Răducan anunțase un adversar din Serbia. Stafful tehnic nu a mai explicat ce a dus la schimbarea echipelor. Deși echipa din Buzău a promovat recent, pandurii au avut dificultăți în prima repriză. ”O primă repriză mai dificilă. Am intrat mai greu în ritm şi am marcat destul de târziu. Adversarii au fost destul de motivaţi, dar, probabil, noi am resimţit şi oboseala de după cantonament. Până la ora meciului cu Poli vom avea prospeţimea necesară şi sper să ne întoarcem cu puncte de la Timişoara”, a spus Răduţ, autorul primelor două goluri în amicalul de la Drobeta Turnu Severin. Au mai marcat Mihai Roman, Rodemis Trifu și Valentin Munteanu. Pandurii lui Edi Iordănescu au avut adversari din ligi inferioare și în cantonamentul din Olanda. (A.P.)

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: