Pandurii acuză primăria că şi-a însuşit bunurile clubului

În perioada 2005 – 2013, clubul Pandurii, ca să poată face baza sportivă să corespundă regulamentelor FRF, FIFA şi UEFA şi să poată juca în Liga 1 şi Europa League, investea în bază sportivă de la Târgu Jiu peste 19 milioane de lei. Cei de la Pandurii acuză acum primăria de furt după ce au descoperit că aceste investiţii figurau în patrimoniul primăriei înainte de intrarea în insolvenţă, deşi contractul de comodat era încă în vigoare la acea dată.

În anul 2014, atunci când se vorbea prima dată de investiţia CNI în stadionul de la Târgu Jiu, Primăria Târgu Jiu a anunţat clubul Pandurii că suspendă contractul de comodat, care mai era în vigoare încă şase ani, pentru efectuarea unor investiţii în baza sportivă.

Clubului Pandurii i s-a comunicat această hotărâre a Consiliului Local, din 15 aprilie 2014, unde se specifica clar faptul că este suspendat acel contract până la finalizarea investiţiei pe care o va face CNI. Tot în aceeaşi zi, însă, s-a schimbat statutul juridic al Complexului Sportiv Municipal şi din proprietate publică a Municipiului Târgu Jiu s-a trecut în proprietate privată a Municipiului Târgu Jiu. „În aceeaşi zi la clubul Pandurii se comunică faptul că se suspendă contractul dar, sub efectul legii, practic, Consiliul Local şi Primăria Târgu Jiu au desfiinţat de atunci contractul de comodat. Şi asta am aflat acum, în 2021, pentru că aceste aspecte nu ni s-au comunicat niciodată. CNI a venit atunci, în 2014, să facă studiul de fezabilitate, şi a constatat oficial că terenul 1, pista de atletism şi vestiarele sunt investiţii ale clubului Pandurii, şi chiar se spunea în acel studiu că se face investiţia aceasta pentru echipa Pandurii. CNI constata că aceste investiţii ale clubului Pandurii corespundeau normelor FIFA şi UAFA pentru omologare şi că nu vor face parte din investiţie”, a spus fostul preşedinte de la Pandurii, Marin Condescu, cel care semnase contractul de comodat cu primăria, precizând că tot de la CNI a aflat că investiţiile clubului Pandurii au trecut în proprietatea Primăriei Municipiului Târgu Jiu.

„Încă din 2015, Primăria a trecut în patrimoniul Municipiului Târgu Jiu toate investiţiile clubului Pandurii din complexul sportiv. Practic este un furt care s-a realizat în valoare de 19 milioane de lei. În 2011, atunci când ne-au predat, ultima dată, prin contract de comodat, terenul 1, 2 şi 3 şi toate investiţiile primăriei din Stadionul Municipal, pentru că este un contract real şi trebuie să predai ceea ce scrie în el, toate erau undeva la 2,5 milioane de lei în inventarul primăriei. Iar în 2015 îşi trec în inventar, fără să îi intereseze cum le-au făcut, de unde au provenit, dacă sunt investiţii legal constituite, 19 milioane opt sute de mii de lei, o sumă care corespunde exact cu suma din contabilitatea clubului Pandurii şi care reprezintă valoarea investiţiilor realizate de club.

După predarea din anul 2011 a terenurilor, s-a stabilit şi faptul că durata efectivă a contractului de comodat este pe o perioadă de 15 ani de zile.

Primarul Marcel Romanescu a susţinut mereu public că acest contract de comodat expiră în 2020, dar, conform documentelor existente, primăria l-a încheiat abuziv atunci când a preluat toate investiţiile clubului Pandurii şi le-a trecut în patrimoniul propriu, respectiv din anul 2015.

Galerie foto




Vizualizări: 622

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: