Pandurii ar putea juca din nou în prima ligă

Gazeta Sporturilor anunţă astăzi că în câteva zile se va oficializa retragerea din campionat a formaţiei Internaţional Curtea de Argeş. Locul piteştenilor ar fi luat de la gorjeni într-o astfel de situaţie. Conform sursei citate, Internaţional Curtea de Argeş are grave probleme financiare şi, foarte probabil, se va retrage din Liga I înainte de debutul noului sezon. GSP anunţă că mutarea este iminentă şi că în ultimele zile s-au intensificat tratativele dintre Benone Lazăr, patronul argeşenilor, şi Marin Condescu, preşedinte al Consiliului de Administraţie al clubului Pandurii. Aproape totul este pus la punct între cele două cluburi, pentru că dacă Internaţional se retrage, locul lor în primul eşalon va fi luat de echipa din Târgu Jiu, cea mai bine clasată dintre cele patru retrogradate. Conform GSP, gorjenii ar urma să vireze o sumă importantă în contul lui Lazăr, în timp ce mai mulţi jucători de la Curtea de Argeş vor fi transferaţi la Pandurii. Surse autorizate susţin că inclusiv antrenorul Ionuţ Badea va merge la Târgu Jiu! "E-adevărat că vom pleca acolo, dar numai pentru că vineri jucăm un amical cu Pandurii", a precizat aseară tehnicianul argeşenilor.

Pentru Pandurii ar fi a doua oară când revin în Liga I fără să fi făcut pregătirea de vară corespunzător, echipa gorjeană retrogradând imediat după promovarea în Liga I, în 2006, şi revenind în Liga I cu o săptămână înainte de debutul următorului sezon, atunci când Sportul Studenţesc a fost retrogradată pe criteriul administrativ.


Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: