Pandurii au jucat un sezon în 5 luni!

Pandurii au disputat la Braşov cel de-al 33-lea meci oficial al sezonului. Cu ultima partidă din acest an, cea cu Petrolul de joi, oamenii lui Pustai vor ajunge la cifra 34, adică cât un sezon întreg de Liga 1 !

Dacă în anii trecuţi gorjenii ajungeau la 34 de meciuri oficiale prin luna mai, acum au făcut-o încă din decembrie. Cu toate astea, trupa lui Pustai s-a menţinut excelent în Liga 1, fiind aproape de trioul de frunte.

Pustai e fericit

Pustai voia ca meciul de la Braşov să se joace la primăvară din cauza gazonului prost de pe „Tineretului”, dar şi a oboselii acumulate de panduri în Europa League. Până la urmă, Eric şi compania au făcut unul din cele mai bune jocuri din acest sezon şi au câştigat contra trupei lui Ilie Stan cu 5-3. „E un meci pe care l-am dominat de la un capăt la altul. Am avut la un moment dat senzația că se va termina rău pentru noi. Din fericire, nu a fost așa. Am ratat exasperant și la meciul cu Pacos și acum. Totuși, jucătorii au evoluat bine și aproape la fiecare acțiune și-au creat șanse de gol”, a declarat Pustai.

Record de meciuri!

Pandurii au avut parte de o primă jumătate a sezonului de neuitat. Meciul cu Petrolul de joi va fi cel de-al 34-lea oficial aşa că putem spune că gorjenii au disputat un campionat întreg în doar 5 luni! Şi asta din cauza celor 12 meciuri europene din această campanie, dar şi a celor 3 din Cupa României. Cu toată oboseala acumulată şi cu numărul parcă interminabil de accidentări, trupa lui Pustai se menţine aproape de podiumul Ligii 1 cu o etapă înaintea finalului de an. „A fost al 33-lea meci al nostru în acest sezon. Urmează al 34-lea și gata. E greu, dar important e că am obținut cele 3 puncte cu o echipă aflată în suferinţă. Dacă stau și mă gândesc, cu cele două puncte pierdute contra Coronei, eram și noi destul de bine, chiar și cu acest parcurs european, cu multe meciuri și fără vreo etapă amânată. Dar noi trebuie să ne facem punctele chiar dacă nu văd sensul de a juca pentru 250 de spectatori. Asta e, dacă aşa s-a stabilit, jucăm, mai avem un joc la 20:30 şi va fi un pic mai frig”, a mai spus antrenorul pandurilor.

15 – victorii au obţinut pandurii în cele 33 de meciuri din acest sezon, în rest 8 egaluri şi 10 înfrângeri

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: