Pandurii au mai multe victorii în faţa CFR-ului

Pandurii joacă azi din nou acasă, având programat de la ora 20:30 jocul  cu CFR Cluj din etapa a IV-a a Ligii I. Ambele echipe vin după eşecuri în precedenta etapă când Pandurii au pierdut la Dinamo iar CFR acasă cu Gaz Metan. Gorjenii vor să păstreze avantajul victoriilor din meciurile directe, în timp ce CFR caută cu orice preţ să recupereze punctele pierdute.

Jocurile dintre Pandurii şi CFR Cluj au fost de fiecare dată interesante indiferent care a fost rezultatul. Bilanţul întâlnirilor din Liga I le este favorabil celor de la Pandurii, cu şase victorii şi un egal, dar CFR are şi o victorie în Cupa României în faţa echipei din Târgu Jiu. Meciul se anunţă dificil pentru elevii lui Petre Grigoraş care i-a avertizat deja că CFR nu mai e cea din primăvară.

Faţă de echipa pe care Pandurii o învingeau în martie, CFR e mult schimbată în bine, chiar dacă startul de sezon nu este cel mai bun pentru ei. Lotul a fost completat cu jucători noi, de valoare, iar din cei care au jucat sezonul trecut au fost păstraţi cei mai buni. "Jucătorii nou-veniţi la CFR sunt mult peste cei cu care am jucat în returul campionatului trecut. I-am urmărit în aceste trei meciuri, e adevărat, niciun meci nu seamănă cu altul, dar sunt jucători de calitate. Şi pe partea dreaptă, cu Lionn şi Sougou, şi pe stânga, cu Camora şi Renan, pe Bastos îl ştiam, iar Peralta, după părerea mea, este un super jucător", este de părere antrenorul pandurilor,care nu se bucură neapărat că Peralta e accidentat, dar va profita că acesta va lipsi fiind unul dintre cei mai buni mijlocaşi ofensivi din ţară şi un jucător pe care e bine să nu-l ai adversar.

Mureşan în zona centrală,  Cadu şi Rada în defensivă sunt alţi jucători de temut din lotul celor de la CFR care aproape că nu au post neacoperit cu doi jucători de valoare. În ciuda înfrângerii din meciul de pe propriul teren cu Gaz Metan Mediaş, CFR Cluj este una dintre echipele care se vor bate pentru câştigarea campionatului consideră Grigoraş, şi de aceea nu crede că echipa sa va avea un meci uşor.

Grigoraş e optimist

Cu toate că nici evoluţia echipei sale din ultimele etape nu-i dă motive de optimism şi nici măcar adversarul, care e dintre cei mai buni, tehnicianul pandurilor nu cedează:  „Nu trebuie să-mi pierd optimismul, pentru că de la mine trebuie să plece toate. Cert este că mă aşteptam la mai mult decât am realizat în cele trei etape din punctul de vedere al jocului, nu al punctelor câştigate", a spus Grigoraş care consideră că evoluţia echipei nu a fost nici măcar la 50% din ceea ce se aştepta după pregătirea de vară. "Nu are rost să mai privesc înapoi, timpul nu se întoarce niciodată şi trebuie să privesc optimist înainte. Şi prima posibilitate de a demonstra că începutul şovăielnic a fost datorat unor altor factori decât fotbalistici este să arătăm un reviriment în jocul cu CFR. Rezultatul poate fi oricare, dar jocul nostru trebuie să meargă şi să ne dea speranţe pentru meciurile următoare", a mai adăugat Grigoraş, care ştie că Pandurii poate mai mult şi dă exemplul sosirii sale la Târgu Jiu, când nimeni nu credea că o echipă ca şi retrogradată atunci, îşi mai poate reveni. Nici la acest meci se pare că nu se va putea conta pe Băcilă care acuză încă dureri de spate iar Pleaşcă e tot în recuperare după o ruptură musculară.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: