Pandurii au mers la vot împreună cu antrenorii şi preşedintele

Jucătorii de la Pandurii care au drept de vot în România şi-au exercitat şi ei acest drept înaintea de a pleca în deplasarea pentru meciul cu Poli Iaşi. După ultimul antrenament şi masa de prânz conducerea a organizat deplasarea în grup a jucătorilor la una din secţiile de votare speciale, fiind aleasă secţia din sala de sport a Universităţii „Constantin Brâncuşi“ de la Debarcader pentru a evita aglomeraţia din Gara Târgu Jiu. Un număr de 15 jucători plus alţi zece componenţi ai staff-ului şi membri ai conducerii au pus ştampila pe buletinul de vot pentru alegerea preşedintelui României.

Secţia specială numărul 57 din Târgu Jiu a fost mai aglomerată doar la ora prânzului când a sosit în curtea campusului universitar autocarul Pandurilor. Pentru că nu aveau voie mai mult de trei persoane în interiorul sălii de sport unde s-a organizat secţia de votare jucătorii cu drept de vot au aşteptat cuminţi la uşă, la fel ca şi antrenorul Liviu Ciobotariu, preşedintele Marin Condescu şi vicepreşedintele USMO, Viorel Temelescu.  

Condescu a aşteptat la rând să voteze

Condescu a dorit neapărat să-i însoţească pe jucători la acest eveniment şi le-a creat toate condiţiile pentru a-şi exercita dreptul la vot, precizând că e o zi importantă şi un eveniment important: “Este cea mai importantă zi din punctual meu de vedere, după 20 de ani se întâmplă ca astăzi să avem puterea să decidem despre viitor, în afară de a alege preşedintele şi cum va trebui să funcţioneze Parlamentul României. Chiar dacă mulţi parlamentari spun că acest referendum nu-i obligă la nimic eu spun că-i va obliga. Am venit să ne îndeplinim o datorie civică sperând că ce a fost bun va continua şi ce a fost rău se va stopa. Nu i-am convins pe jucători, doar am venit toţi la vot pentru că nu putem vota, întâmplător, la secţii din Târgu Jiu. Pentru sport contează cât şi pentru economic votul de azi”. Având domiciliul în Bucureşti, preşedintele nu a putut vota decât la aceste secţii speciale, alegând să vină la vot împreună cu echipa.

Ciobotariu a votat pentru prima dată

Antrenorii pandurilor au votat şi ei la aceeaşi secţie specială, nefiind decât unul dintre ei localnic. Liviu Ciobotariu a mărturisit că votează pentru prima dată în România, el având şi cetăţenie belgiană: „Este pentru prima dată când votez în România, este de fapt şi prima dată când am votat. Am votat pentru ce am crezut de cuviinţă pentru a avea un preşedinte care să conducă cu brio ţara. Până acum nu am avut timp şi am avut dublă cetăţenie, română şi belgiană.” Alături de tehnicianul principal au votat la secţia respectivă şi secundul Gabi Mărgărit precum şi antrenorul cu portarii Dorin Hârsu împreună cu echipa medicală şi maseurii. 

Au votat pentru mai bine

Adi Rusu a fost printre primii jucători care au exercitat dreptul la vot, el precizând că a votat pentru mai bine: „Sperăm să ne fie mai bine la toată lumea. Principiul meu în viaţă este să fiu eu şi familia să fim sănătoşi. Viitorul preşedinte să fie sănătos, iar românilor să le fie mai bine. E un lucru bun să venim toţi la vot, e chiar  frumos, mai ales că suntem din mai multe oraşe şi nu aveam cum să mergem acasă. Sperăm să iasă cel pe care l-a dorit majoritatea”.

Portarul  Stanca a precizat că e pentru prima dată când votează şi că aşteaptă ca acest vot să aducă ceva mai bun: „Aşteptăm să nu mai fure atât. Am votat pentru schimbare, de asta am şi acceptat să votez pentru prima dată în viaţa mea. Până acum am considerat că nu a fost nevoie”.

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: