Pandurii au remizat în amicalul cu SV Ried

Pandurii Târgu Jiu – SV Ried 0-0

Pandurii I: Stanca – Rusu, Chibulcutean, Martinovic, Cardoso – Hidişan, Păcurar, Vranjes, Lazic – Stromajer, Tilincă.

Pandurii II: Mingote – Popete, Chibulcutean, Martinovic, Grecu – Orac, Nalaţi, Murgan, Tremonti – Raskovic, Kamara.

SV Ried: Auer, Gabriel (Hadzic), Reifeltshammer, Burgstaller (Stocklasa), Sturm, Hackmair, Grasegger, Hammerer, Mader (Schildberger), Huspek, Jonathan.

Meciul amical disputat în acest weekend de Pandurii Târgu Jiu în compania echipei austriece SV Ried s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. În prima parte a meciului antrenorul Liviu Ciobotariu a trimis pe teren un prim unsprezece din care i-a mai păstrat şi în repriza a doua doar pe fundaşii centrali Martinovic şi Chibulcutean. În total tehnicianul gorjenilor a mizat la acest meci pe 22 de jucători, pe final evoluând şi doi dintre jucătorii care au jucat şi în amicalul cu Amkar Perm, Tătaru şi Arrieta.

Pandurii au remizat sâmbătă după-amiază în meciul amical pe care l-au susţinut în compania echipei de primă ligă din Austria SV Ried. Austriecii ocupă locul cinci în campionat şi se află acum la finalul stagiului de pregătire din Turcia unde vor mai susţine doar un meci amical. Jocul a fost unul echilibrat chiar dacă Pandurii se află practic la primul meci din acest stagiu, în partida cu Amkar Perm, programată la două zile după debutul pregătirii din Turcia, fiind folosiţi doar jucătorii mai tineri din lot. Cei care nu au evoluat la meciul cu Amkar au fost trimişi pe teren de antrenorul Liviu Ciobotariu care a schimbat aproape întreaga echipă în partea a doua a meciului. „A fost de fapt primul joc al echipei pe gazonul verde şi le-am dat posibilitatea tuturor jucătorilor din lot să evolueze, adică 22 de fotbalişti, pentru că aceia care au evoluat acum două zile n-au mai intrat sau au jucat mai puţin”, a explicat tehnicianul echipei Pandurii după încheierea jocului. Pentru Pandurii au evoluat toţi jucătorii din lot, mai puţin cei care au intrat la amicalul precedent, dintre aceştia fiind folosiţi pe final de meci doar Arrieta şi Tătaru, acesta fiind considerat de antrenor primul meci amical al lor: „A fost primul joc al fotbaliştilor care sunt consacraţi la noi ca şi componenţi ai lotului echipei Pandurii. Au jucat de fapt primul lor amical, pentru că jocul pe care l-am disputat la Târgu Jiu după cantonament l-am jucat practic pe un teren sintetic, cu ceva zăpadă şi atunci am făcut-o mai mult pentru plăcerea lor de a mai vedea mingea după revenirea lor din cantonamentul de la Rânca”.

Meciul ocaziilor

La meciul amical cu austriecii, Pandurii au ratat foarte multe ocazii de a deschide scorul, în prima parte a meciului trecând pe lângă gol Lazic, Stromajer şi Tilincă iar în partea a doua ratările aparţinându-le lui Raskovik şi Kamara. Faptul că echipa sa nu a înscris e singura problemă remarcată de antrenorul Liviu Ciobotariu care a fost mulţumit de acest joc de pregătire: „Nu m-a interesat rezultatul ci am vrut doar să verific capacitatea jucătorilor în acest moment. Eu zic că ne aflăm pe un drum bun acum dar avem şi  o problemă, am ratat foarte mult, mai ales în cea de-a doua repriză dar sper să rezolvăm şi această problemă până va începe returul”.

Antrenorul celor de la Ried, Paul Gludovatz, a declarat pentru site-ul oficial al grupării austriece că echipa sa a început meciul privind de sus adversarul: „Cred că am privit de sus acest meci împotriva românilor. Suntem încă în situaţia de a stabili o formulă de echipă şi ca jucătorii să se cunoască mai bine”.

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: