Pandurii, în topul echipelor cu jucători tineri

Pandurii Târgu Jiu este în topul echipelor care au folosit jucători tineri. Potrivit unei statistici a Ligii Profesioniste de Fotbal, în primele 21 de etape au evoluat 274 de jucători români, ceea ce reprezintă 74% din totalul fotbaliştilor cu minute în ediţia curentă.

Cei mai mulţi autohtoni au jucat pentru ASA Tg Mureş - 26, gruparea ardeleană fiind urmată de Pandurii - 24 de fotbalişti, Poli Timişoara, Concordia şi FC Steaua, fiecare câte 23, FC Voluntari, FC Botoşani şi Viitorul - 22, CSM Poli - 18, CFR Cluj - 17, Dinamo, Gaz Metan - 16, Astra - 15 şi CS Universitatea Craiova, doar 12 jucători români. În acelaşi interval din stagiunea precedentă au bifat prezenţe doar 237 de jucători (65,8 % din totalul fotbaliştilor).
Dintre cei 274 de fotbalişti, nu mai puţini de 100 au fost tineri autohtoni născuţi după 1 ianuarie 1994, iar Pandurii are 10 astfel de jucători. Este vorba despre Adelin Pîrcălabu, Andrei Piţian, Rodemis Trifu, Cătălin Hlistei, Ionuţ Trocan, George Pirtea, Denis Brânzan, Gabriel Dodoi, Laurenţiu Tudor, Andrei David.

Vizualizări: 273

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: