Pandurii încheie campionatul pe locul 7

Pandurii îşi mai poate atribui titlul de vicecampioană doar în această săptămână. Actualul campionat este pe cale să se încheie, iar echipa gorjeană va ocupa un modest loc 7. Pandurii este la patru puncte atât de locul 6, cât şi de locul 8, astfel că ultimul meci nu va aduce modificări în clasament în ceea ce o priveşte.

Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit programul etapei cu numărul 34 din Liga 1, ultima din acest sezon. Echipa antrenată de Petre Grigoraş va juca la Cluj contra celor de la Universitatea marţi, 20 mai de la ora 18:15.

Grigoraş are probleme de lot în acest ultim meci. Pe lângă Bratu, care a fost rănit într-un accident auto, este indisponibil şi Matulevicius. Vârful de 25 de ani s-a accidentat în partida câştigată pe teren propriu contra celor de la Corona Braşov, scor 5-0, meci în care a marcat două goluri. Matulevicius a acuzat dureri încă din repriza a doua a partidei cu Corona, dar nu a mai putut fi schimbat deoarece toate cele 3 modificări permise de regulament fuseseră deja efectuate. "A suferit o entorsă de genunchi, el a acuzat dureri încă din timpul meciului şi mai apoi după finalul partidei când genunchiul i se şi umflase. La o astfel de accidentare se recomandă între 3 şi 4 săptămâni de tratament, atât fizioterapeutic cât şi kinetoterapeutic, dar şi antiinflamatoare", a declarat medicul echipei Pandurii Târgu Jiu, Ion Şerban.

Programul etapei 34:

Luni 19 mai

FC Vaslui - Astra Giurgiu 19:00, Digisport 1

Marţi 20 mai

U Cluj - Pandurii Târgu Jiu 18:15 Digi1

Corona Braşov - Petrolul Ploieşti 19:45 Dolce1

Steaua - Oţelul Galaţi 20:00 Digi1

Miercuri 21 mai

FC Botoşani - Dinamo 18:00 Dolce1

Gaz Metan Mediaş - FC Braşov 21:00 Digi

Săgeata Năvodari - CFR Cluj 21:00 Digi

ACS Poli Timişoara - Concordia Chiajna 21:00 Digi

FC Viitorul - Ceahlăul Piatra Neamţ 21:00 Digi

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: