Pandurii joacă azi cu locul 5 din Ucraina

La fel ca restul colegelor din liga 1, Pandurii Târgu Jiu se pregăteşte intens pentru noul sezon care va debuta pe 20 iulie. Trupa lui Grigoraş a ajuns ieri după amiază în cantonamentul din Austria şi azi are programat primul test amical, cu Arsenal Kiev, locul 5 în Ucraina în ultimul sezon.

Grigoraş a luat în Austria un număr record de 28 de jucători, din care 4 portari şi câteva surprize. Antrenorul pandurilor îl aşteaptă încă şi pe Marius Pena, măcar pentru ultimele 2 jocuri de verificare.

Îşi măsoară muşchii cu gazdele de la Euro

La doar 2 zile după sfârşitul EURO 2012 din Polonia şi Ucraina, pandurii îşi măsoară forţele cu una din reprezentantele gazdelor turneului final. Trupa lui Grigoraş a ajuns ieri după prânz la Vosendorf, lângă Viena, aseară a efectuat un prim antrenament pe pământ austriac iar astăzi joacă împotriva celor de la Arsenal Kiev, locul 5 în Ucraina. Locul ales pentru cantonamentul pandurilor este Austria Trend Eventhotel Pyramide, un hotel situat în apropierea Vienei, într-o zonă de munte. În apropierea hotelului există un complex sportiv, Trenkwalder Arena, care include un stadion cu 12.000 de locuri şi 10 terenuri de antrenamente. Baza sportivă aparţine echipei FC Admira Wacker care dispută pe acest stadion jocurile oficiale. Grigoraş şi-a „deconspirat” şi planul pentru acest stagiu de 12 zile. Astfel în primele 2-3 jocuri amicale îi va testa pe toţi cei 28 de jucători din lot, urmând ca în ultimele teste cu Levski Sofia şi Sigma Olomouc să se cristalizeze un prim 14, 11 titulari şi 3 rezerve de bază. Astfel în testul de azi cu Arsenal Kiev, e foarte posibil să-i vedem în teren pe Ignea, Cojoc, Voinea sau Roberto Dumitru, jucători tineri pe care antrenorul vrea neapărat să-i vadă la lucru în faţa unui adversar puternic. De altfel tânărul Albert Voinea e momentan a doua variantă pentru postul de atacant, după Matulevicius. Asta pentru că Lemnaru acuză probleme medicale iar transferul lui Pena nu e încă sigur.

Lotul pandurilor din Austria:

Portari: Mingote, Lazar, Horvat şi Daniel Popescu.

Fundaşi: Pleaşcă, Unguruşan, Rusu, Viera, Mamele, Melinte, Vlad, Cardoso, Rada.

Mijlocaşi: Voiculeţ, Nistor, Cojoc, Ignea, Maxim, Grigoraş, Ibeh, Răduţ, Lupu, Roberto Dumitru, Băcilă, Cristea.

Atacanţi: Matulevicius, Lemnaru, Voinea.

2 – jucători cu probleme medicale are acum Grigoraş. Lemnaru resimte în continuare dureri la inghinali iar Voiculeţ e nevoit să ia o pauză după ce a suferit o fractură deschisă la deget în meciul cu moldovenii de la Orhei

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: